Cunoscut simbol universal al libertatii si democratiei, Statuia Libertatii a fost realizata de francezi ca dar pentru guvernul american cu ocazia implinirii a 100 de ani de la Independenta Americii, dovada incontestabila fiind Declaratia de Independenta pe care statuia pe o strange in mana stanga. In mana dreapta, statuia tine o torta ce simbolizeaza victoria. Sculptorul care a proiectat celebrul monument se numeste Frederic Auguste Bartholdi, care a avut ca sursa de inspiratie Colosul din Rhodos, ridicat in cinstea zeului soarelui. Astfel, coroana statuii este formata din sapte raze de soare corespunzatoare celor sapte continente, aceasta privind spre rasarit cu un mesaj de bun venit celor care au ajuns pe pamant American, iar chipul sau este cel al zeitei romane a libertatii - Libertas. Bartholdi a denumit initial statuia "Libertatea luminand lumea" ( "Liberty Enlightening the World.").
Sursa poza
Scheletul metalic de sub invelisul de cupru al statuii a fost realizat de nimeni altul decat de faimosul inginer Gustave Eiffel, care la momentul constructiei statuii nu s-ar fi gandit poate ca isi va pune amprenta pe un reper ce simbolizeaza alta tara decat a sa, respectiv SUA, care a declarat statuia monument national in 1924.
Sursa poza
Dupa noua ani de la inceputul constructiei sale, Lady Liberty, cum mai este denumita, a fost dusa in State ambalata si transportata pe bucati in 214 de lazi si a fost amplasata pe o insula din portul New York City, pe un piedestal proiectat de americanul Richard M. Hunt, chiar la intrarea in port, insula numita astazi Liberty, dupa denumirea statuii. Locatia a fost aleasa tot de alsacianul Bartholdi, care zarise micuta insula numita Bedloe in acele vremuri, aflata in apropiere de insula Ellis, cand s-a dus in SUA pentru a-si prezenta ideea. Presa vremii consemneaza faptul ca vaporul “Isere” care a transportat statuia a fost in pericol de scufundare, numai cuprul folosit la realizarea statuii avand 100 de tone.
Sursa poza
Inainte de a fi terminata in intregime, in timpul constructiei sale, parti din ea (capul gigantic si mana cu torta) au fost expuse atat in Franta, cat si in SUA, pentru a fi vizitate cu scopul de a se strange fonduri in vederea finalizarii grandiosului monument, fiind organizata chiar si o loterie. Astfel, capul statuii a fost expus in 1878 la expozitia din Paris. Replici cu putin peste un metru inaltime ale statuii au fost realizate si semnate de catre sculptor in vederea acoperirii costurilor necesare transportului pe apa si pe uscat. Inclusiv Joseph Pulitzer a contribuit printr-o campanie lansata in ziarul sau, in vederea strangerii banilor necesari construirii piedestalului pe care urma sa se inalte simbolul libertatii universale …Cuvintele marelui publicist, pentru a determina lumea sa doneze bani, au fost: “Statuia nu reprezinta un dar din partea milionarilor francezi pentru milionarii americani, ci un cadou din partea tuturor francezilor pentru toti americanii”. Pana atunci, statuia, desi terminata, a fost expusa intr-o curte din apropierea atelierului unde s-a desavarsit constructia impunatorului monument. Abia in anul 1886 a avut loc ceremonia de inaugare a statuii de catre presedintele American din acea vreme Grover Cleveland.
Sursa poza
Orice turist care viziteaza SUA isi doreste sa ajunga cat mai aproape de ea, daca nu chiar sa coboare pe mica insulita pentru a o explora. Urcand scara in spirala din interiorul statuii inalte de 47 de metri (impreuna cu piedestalul ajungand la 93 de metri), vizitatorii pot ajunge pana la coroana acesteia si admira o priveliste uluitoare a orasului New York. Peste patru milioane de turisti ajung pe insula in fiecare an, chiar daca sunt cozi interminabile pentru vizitarea ei, iar numarul permis de vizitatori pe ora nu depaseste 30. Tocmai de aceea autoritatile s-au gandit sa consolideze scarile in spirala ce duc spre coroana. Pentru accesul pe insula si vizitarea statuii, turistii trebuie sa se intereseze in prealabil daca sunt deschise publicului.
Statuia Libertatii reprezinta unul dintre cele mai mari monumente de metal din lume, la vremea realizarii acestuia fiind clasat pe primul loc. In 1984, Lady Liberty isi face intrarea triumfala in patrimoniul mondial Unesco.
Articol scris de Monica Anghelovici
Sursa poza
Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi