Ai un stil de viaţă dinamic? Graţie job-ului tău călătoriile cu avionul au devenit o normalitate sau pur şi simplu mergi într-o vacanţă şi ai decis să rămâi conectat la realităţile zilei, luându-ţi laptopul cu tine? Ei bine, trebuie să ştii cum să-l setezi corect pe perioada călătoriei cu avionul astfel încât să nu pui în pericol securitatea zborului şi să-ţi asiguri buna funcţionare a gadgetului.
Dacă nu eşti la prima călătorie cu avionul ştii, probabil, că la decolare şi la aterizare, însoţitorii de bord roagă pasagerii să-şi deconecteze aparatele electronice. Regula obligatorie pentru toţi presupune intezicerea folosirii telefoanelor, tabletelor, laptopurilor la o altitudine mai mică de 3000 de metri. Explicaţia este că aceste device-uri se conectează la internet sau la reţele de telefonie mobilă prin intermediul undelor electromagnetice, lucru care poate afecta funcţionarea corectă a aparaturii electronice de la bordul avionului. Există riscul producerii unor erori ce pot pune în pericol viaţa şi securitatea oamenilor de la bord.
Tabletele, laptopurile, telefoanele, e-book readerele conectate în timpul zborului produc un efect de distorsionare a undelor, afectând funcţionalitatea radarelor de bord şi a celorlalte instrumente de ghidaj. Deşi intensitatea şi frecvenţele semnalelor venite dinspre avion către turnul de ghidaj şi undele electromagnetice emanate de laptopul tău sunt extrem de diferite, totuşi pentru a reduce la maximum riscul ca un telefon sau un laptop deschis să provoace interferenţe între comunicaţiile dintre avion şi turn, ni se cere mereu să ne închidem aparatele electronice când avionul decolează şi aterizează, adică în momentele când legătura cu turnul de control este esenţială. Ar fi valabil pentru orice aparat electronic, poate mai puțin aparatele cu ultrasunete, cum ar fi cele aparatele de alungat rozătoare sau păsări.
În plus, dacă stai cu un laptop deschis la bordul unui avion există riscul ca în cazul unei frânări bruşte să pierzi controlul asupra obiectelor, fapt ce-ţi poate deteriora calculatorul portabil, şi va face necesară vizita la un service laptop. Iată ce de e mai indicat este ca în timpul decolării şi aterizării avionului, laptopul să fie deconectat şi păstrat într-o husă specială.
Ideal ar fi să-ţi setezi aparatele electronice pe „modul avion”. Este o operaţiune simplă, dar foarte utilă în timpul călătoriei cu avionul. Modul avion îţi oferă o modalitate rapidă de a dezactiva toate comunicațiile wireless de pe PC, fie ca e vorba de wi-fi, rețea celulară, Bluetooth, GPS sau NFC (Near Field Communication).
Chiar dacă avioanele moderne au sisteme ce le protejează de interferenţele dispozitivelor electronice, acestea pot da uneori erori, iată de ce se consideră că utilizarea gadgeturilor pe „modul avion” este o măsură suplimentară de siguranţă. Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a autorizat în 2013 utilizarea dispozitivelor electronice, precum laptopuri, tablete, telefoane, aparate mp3 sau cărţi electronice, pe parcursul tuturor fazelor de zbor, cu condiţia să fie setate pe "mod avion", astfel încât să nu pună în pericol zborul.
De asemenea, înainte să-ţi planifici calatoria cu avionul trebuie să ştii că SUA şi Marea Britanie au interzis laptopurile la bordurile avioanelor. Decizia vizează doar zborurile de pe aeroporturile din mai multe ţări arabe şi Turcia, invocând în susţinerea acestor decizii riscul atentatelor teroriste. Aşadar, dacă ai planificată o călătorie spre SUA sau Marea Britanie şi vii de pe un aeroport din Turcia, Egipt, Arabia Sudită, Iordania, Liban sau Emiratele Arabe Unite, este bine să-ţi laşi laptopul acasă.
Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi