TurisMALL
powered by

Micul dejun in jurul lumii


ROMA

Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Daca pentru unii dintre noi, micul dejun inseamna o cafea aburinda si o tigara, pentru unii micul dejun este un adevarat festin: lapte, suc de portocale, croissante, paine, gem si multe alte minunatii.

Franta



In Franta, micul dejun incepe cu o cafea servita intr-o cana mare, de multe ori servita cu lapte din belsug. Tot la micul dejun se serveste cafea simpla, ceai sau ciocolata calda. Painea este inlocuita de croissantele proaspete, briose sau felii de toast. Tot dimineata, francezii mananca omlete cu diverse umpluturi, crepe (clatite) si fructe proaspete.

Italia



In Italia, micul dejun este asemanator cu cel frantuzesc, doar ca aici se serveste cafea espresso. Micul dejun este servit la bar, in picioare, unde italienii mananca si un “cornetto” (croissant) dupa ce isi termina cafeaua. Pentru fanii dulciurilor, micul dejun este un deliciu cu multe calorii: briose, gogosi, prajituri cu creme, biscuiti si diverse produse de patiserie.

Elvetia



In timp ce americanii erau prinsi cu inventarea cerealelor, in Elvetia, doctorul nutritionist Max Bircher-Benner a inventat pentru pacientii sai conceptul “muesli”, ideal pentru micul dejun. Muesli era o combinatie de seminte crude, nuci, fructe proaspete si uscate, servite cu lapte sau iaurt. Acest tip de mancare a devenit foarte popular in Elvetia si s-a raspandit rapid in toata Europa. Cartofii rösti (budinca de cartofi framantati) este o alegere populara pentru micul dejun, alaturi de ceai, cafea, ciocolata calda, paine, mezeluri si oua.

Marea Britanie



Marea Britanie are unul dintre cele mai consistente meniuri pentru micul dejun. Daca pentru cei atenti la silueta, acest tip de mic dejun este o bomba calorica, pentru gurmanzi este prilej de sarbatoare. Cu o multime de tipuri de preparate, micul dejun incepe cu un platou de bacon, carnati, rinichi la gratar, fasole, cotlete de oaie, omlete, oua prajite, rosii si ciuperci, peste afumat, cereale, ceai sau cafea. Produsele de patiserie include chifle albe sau negre, cu tarate sau seminte, unt, miere, gem sau marmelada.

Australia



Datorita relatiei apropiate cu Marea Britanie, in Australia micul dejun este asemanator. In zonele calde, micul dejun este mai usor si este alcatuit din cereale, paine toast, produse de patiserie si sucuri de fructe proaspete. In zonele reci veti gasi pe masa: oua, bacon, paine, spaghete, fasole, cafea si ceai. Foarte populara este vegemite, o pasta de culoare maronie, facuta din extras de drojdie. Vegeminte se intinde pe painea toast si are un gust usor sarat.

Rusia



In Rusia, micul dejun este mult mai simplu decat in Marea Britanie. Aici, veti fi serviti cu clatite rusesti, oua ochiuri servite pe felii de toast, omlete bogate in ingrediente, kasha (terci de ovaz), fructe, cafea, ceai de plante si prajituri din aluat crocant.

Turcia



In Turcia, micul dejun este o adevarata explozie de arome si mirodenii. Din ingrediente usoare, care nu cad greu la stomac, micul dejun incepe cu o cafea turceasca, langa care sunt servite: paine alba, beyaz peynir (branza sarata), sucuk (carnati picanti), masline, oua, fructe si legume, ceai, suc de fructe, gem, marmelada sau miere, produse de patiserie dulci sau sarate.

Islanda



In Islanda, micul dejun nu este pretentios, ci este un mic dejun sanatos, ideal pentru a infrunta diminetile intunecate si vremea apriga. Principalele preparate servite la micul dejun sunt: hafragrautur (terci de ovaz), skyr (iaurt, asemanator la gust cu crema de branza), mezeluri, fructe uscate, peste afumat sau marinat, lysi (ulei de peste islandez, bogat in vitamine; ideal pentru copii), branza si cascaval, paine alba sau neagra, cafea, ciocolata calda si ceai.

China



In Asia, micul dejun poate fi asemanat cu pranzul sau cina din Europa. Bogate in ingrediente, preparatele sunt prajite sau fierte si asezonate cu numeroase condimente.

In China, micul dejun incepe cu yam cha (ceai) si continua cu dim sum (aperitive mici, umplute cu carne, fructe de mare, umpluturi dulci sau sarate, fierte sau prajite), ha gao (gogosele din aluat de orez umplute cu creveti), prajituri din castane, bulgari din cocos, taitei dulci sau picanti, chifle umplute, youtiao (bete din aluat crocant) si zongzi (gogosi din orez prajit, cu diverse umpluturi, in forma de piramida, invelite in frunze de bambus).

India



In India, micul dejun este consistent si variaza de la nord la sud. In India de Sud cele mai populare preparate sunt: idli (prajitura din orez), pongal (pilaf cu condimente locale, nuca de cocos si nuci), vada (gogosi din cartofi), dosa (clatite cu umpluturi picante) and chapati (lipie indiana). In partea de nord, micul dejun consta in lipie paratha servita cu unt, legume (in special cartofi) cu condimente picante, jelabi (rondele dulci din jeleu crocant), halva cu diverse arome, omlete si sendisuri. La sfarsit, este servita cafeaua sau ceaiul, ambele preparate cu lapte si zahar.

Tunisia



In Tunisia (Africa), micul dejun este variat si sanatos. Meniul consta in: leblebi (supa de naut), nuci, chamia (chech pufos), farka (couscous cu zahar, ulei si apa), oua fierte tari, suc de fructe, produse de patiserie, biscuiti din cereale, paine, mezeluri si branzeturi, salata de fructe de padure proaspete.


10386

Ghiduri turistice
Evenimente
foto Craciunul - Valetta
Maltezii sunt un popor foarte credincios, astfel incat Sarbatoarea Nasterii Domnului ocupa un loc ex..
Romania  |  Cehia  |  Italia  |  Spania  |  Germania  |  Austria  | 
Stiai ca?
Ana Aslan (1 ianuarie 1897, Braila - 20 mai 1988, București) a fost un important medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gero... Romania se afla in topul primelor 10 tari din Europa care au introdus automobilul in circulatia rutiera....
Dictionar turistic
Rezervatie naturala - Un teritoriu mai mult sau mai putin extins, in cadrul caruia sunt ocrotite prin lege elemente de mare interes: flora, fauna, formatiuni geologice, complexe peisagistice s.a.
7 recomandari