ROMEXPO invita toti pasionatii de calatorii la editia de toamna a Targului de Turism al Romaniei care va avea loc intre 14 si 17 noiembrie 2019, in Pavilionul B1.
Printre expozanții tradiționali ai manifestării se numără agenții de turism, tour-operatori, dar și zone turistice din România prin intermediul administrațiilor publice locale, asociațiilor de turism, oficiilor de turism, consiliilor județene și primăriilor.
Anul acesta se vor întrece în oferte de vacanță peste 230 de firme expozante din 16 țări: Albania, Austria, Bulgaria, Franța, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Japonia, Republica Moldova, Palestina, România, Sri Lanka, Turcia și Ucraina. Gradul de internaționalizare de 21% a târgului demonstrează interesul crescut și deschiderea companiilor externe care activează în domeniul turismului față de pasionații români de călătorii și încercarea de a-i atrage pe aceștia către destinații de vacanță consacrate sau nou intrate în circuit.
Așa cum ROMEXPO i-a obișnuit în ultimii ani pe vizitatori, reprezentanți ai consiliilor județene, orașelor și comunelor din România vor face cunoscute în cadrul târgului tradițiile, obiceiurile și frumusețile meleagurilor autohtone.
Consiliile judeţene din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava și Vâlcea le propun vizitatorilor activități și locuri pentru sărbători de iarnă în stil tradițional românesc, iar reprezentanții orașelor Băile Felix, Botoșani, Brașov, Constanța, Dorohoi, Mangalia, Piatra Neamț, Pitești, Suceava, Târgu-Jiu și Techirghiol și ai comunelor Dobrosloveni, Molivisu, Tătăruși, Tupilați, Turia completează oferta cu atracții locale specifice.
Ce puteți găsi la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României:
cele mai bune oferte pentru vacanțe la schi în Europa: Austria, Italia, Elveția, Bulgaria ș.a.;
tarife reduse pentru sejururile în destinațiile preferate de români pentru vacanța de vară: Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Spania, Bulgaria, dar și litoralul românesc;
circuite pentru explorarea Americii de Nord, Americii de Sud, Australiei și Asiei;
reduceri speciale și surprize la rezervare pentru excursii în țări exotice, precum Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Cuba, Mexic, Bali, Mauritius, Seychelles sau Zanzibar;
circuite pentru grupuri mici în destinații de excepție din jurul lumii, inaccesibile însă turismului de masă, precum: Laos, Vietnam, Cambodgia, Costa Rica, Botswana sau Uganda;
pelerinaje în locuri atinse de istorie și spiritualitate;
oferte pentru turism medical și vacanțe spa&wellness;
reduceri la călătorii cu trenul sau cu avionul;
sisteme de rezervări online.
După ce și-au achiziționat vacanța mult dorită, vizitatorii vor putea participa la diferite evenimente conexe precum conferinţe, seminarii și momente artistice. Dintre cele mai importante evenimente dedicate publicului specialist organizate în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Turism al României amintim: seminarul „Dezvoltare și promovare turistică în județul Dâmbovița” - Academia de Studii Economice prin Facultatea de Business și Turism, ediția a II-a a evenimentului „Infuzia de Business” - Organizația Patronală a Turismului Balnear din România, Seminarul de conformare cu normele de concurență pentru agențiile de turism – Asociația Națională a Agențiilor de Turism, seminarul „Adaptarea activității ghidului la tendințele din turism” - Federația Națională a Ghizilor din Turismul Românesc și conferința „Turismul responsabil în România: poveștile noastre” - Fundația Amfiteatru. Programul complet al manifestărilor conexe poate fi consultat pe site-ul târgului, www.targuldeturism.ro. Târgul de Turism al României este unul dintre cele mai importante evenimente organizate de ROMEXPO, peste 10.000 de vizitatori alegând să viziteze ediția de toamnă 2018.
TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI este organizat de ROMEXPO, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi în parteneriat cu: Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
Despre ROMEXPO
ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.
Pentru informaţii destinate presei:
Loredana Dogaru-Tulică – PR Specialist ROMEXPO
mailto: pr@romexpo.ro
Tel: 0758/ 039 413 sau +40 21 207.70.00/ int. 1160
Oana Netbai – PR Specialist ROMEXPO
mailto: pr@romexpo.ro
Tel: 0758/ 837 759 sau +40 21 207.70.00/ int. 1221
Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi