Sunteti pasionati de explorarea unor zone vulcanice, cu toate ca nu sunteti geologi?Chiar daca nu veti ajunge sa vedeti vulcani faimosi din Europa, precum Vezuviu sau Etna (care este inca activ), trebuie sa stiti ca si pe teritoriul tarii noastre exista „marturii ale vulcanismului” care a avut loc in perioada tertiara in Carpati.
In urma racirii rapide a lavei vulcanice, care a „tasnit” la suprafata au luat nastere forme de bazalt de tip poliedru, cel mai adesea avand aspect de coloane prismatice, pe care atat cercetatorii, cat si turistii le pot asemana cu tuburile unor orgi, cu inaltimi uneori de zeci de metri. Aspectul lor este spectaculos, putand fi considerate adevarate „minuni ale naturii”.
Daca sunteti curiosi sa aflati in detaliu cum au luat nastere aceste „coloane de bazalt”, iata cateva informatii: Ciclurile eruptive incep cu eruptii zgomotoase de cenusi si lave riolitice sau andezitice, care datorita faptului ca sunt mai usoare, ocupa partea superioara a vetrelor magmatice. Ele se incheie, in majoritatea cazurilor cu emisii linistite de bazalt. In momentul in care bazaltul iese la suprafata incet, acesta pierde treptat din caldura, masa de roca creata fiind compacta. Cand insa bazaltul iese la suprafata cu rapiditate, se produce si o trecere rapida de la sute de grade la temperatura mediului ambient si astfel se creeaza un camp de tensiuni in masa rocii. Tensiunile care iau nastere in bazalt duc la formarea unor coloane prismatice cu forma hexagonala, pentagonala sau patratica.
1.Detunatele - sunt cele mai reprezentative „Coloane de bazalt din Romania”. Acestea se afla in Muntii Apuseni (mai exact Muntii Metaliferi), pe teritoriul administrativ al comunei Bucium, aproape de orasul Abrud. Exista doua Detunate, aflate la un kilometru si jumatate distanta una de cealalta: Detunata Goala (1168 m inaltime) si Detunata Flocoasa (1265 m inaltime). Denumirea de „detunata” provine de la zgomotul asemanator tunetului pe care il produce o piatra desprinsa din masiv care cade pe masa de grohotis de la poalele masivului, acesta fiind „cantecul pe care il canta orgile de bazalt” de aici timp de milenii. Detunata Goala se numeste astfel deoarece este formata din grupari de stanci alcatuite din coloane de bazalt, de o frumusete aparte, insa lipsite de vegetatie. Detunata Goala este unul dintre cele mai importante puncte de atractie turistica ale judetului Alba, fiind considerat "Cel mai frumos varf al Muntilor Apuseni". Peretele de stanca are inaltimea de 75 m. Detunata Flocoasa este impadurita masiv cu molid, fiind formata din niste pereti de andezit/bazalt. Aceasta poate fi admirata de la distanta. Rezervatia naturala a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei si are o suprafata de 24 ha. Aria protejata Detunatele, remarcabilă prin prezenta coloanelor de bazalt de forma prismatic-hexagonala, aflata în nesfarsita insiruire de culmi ale Muntilor Metaliferi, reprezinta un important obiectiv turistic al tarii noastre.
2.Coloanele de bazalt de la Racos reprezinta un monument al naturii situat pe teritoriul administrativ al comunei Racos, judetul Brasov. Si ele sunt marturia activitatilor vulcanice din zona Muntilor Persani (Carpatii Orentali). Formele de bazalt de aici de tip poliedru, asemanate cu tuburile unei orgi, au altitudini cuprinse intre 10 - 15 m. Au fost declarate arie protejata prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,rezervatia geologica avand o suprafata de 1,10 ha.
3. Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplita sunt si ele un monument al naturii aflat in zona Muntiilor Persani, la o altitudine de 610 m, pe terioriul administrativ al comunei Comana din judetul Brasov. Au fost declarate arie protejata de interes national in anul 2000 si se intind pe o suprafata de 1ha, fiind formate din bazalte cu aspect columnar. In bazaltele de aici a luat nastere Sfinxul Persanilor, un profil uman sculptat prin eroziune. Este o zona foarte importanta din punct de vedere geologic, reprezantand cel mai sudic punct al eruptiilor de bazalte din Muntii Persani, dar si cel mai sudic punct al neovulcanismului Pliocen - Cuaternar de la noi din tara.
In tara noastra exista si alte coloane precum Coloanele de la Limpedea, insa acestea sunt create in andezite si dacite. Coloanele de la Limpedea reprezinta o rezervatie naturala geologica, avand aspectul unui zid de stanca vulcanica inalta de circa 100 de metri, format din sute de coloane de piatra, paralelipipedice. Coloanele au o inaltime de 15 metri, iar circumferinta lor depaseste un metru. Aria naturala se afla in partea nord-vestica a judetului Maramures si cea vestica a municipiului Baia Mare, in cartierul Ferneziu, la intersectia strazilor Barajului si Limpedea. Rezervatia naturala a fost declarata arie protejata in 6 martie 2000 prin Legea nr. 5 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei si ocupa o suprafata de 3 hectare, aflandu-se la o altitudine de 300 m. Aria protejata reprezinta o suprafata de interes geologic aflata la confluenta vaii Firiza cu raul Sasar, in arealul careia se afla roci precum andezite si dacite piroxenice constituite din feldspat (minerale de silicati de potasiu, sodiu si calciu) de tip dom de lava, in care, in partea centrala, apar coloane paralelipedice ca rezultat al racirii lavelor. Monumentul naturii „Coloanele de la Limpedea” este asemanat cu o „orga de piatra”, care are insa mici terase cu petece de vegetatie. Acces: pe DN18 (confluenta Firizei cu Sasarul), din partea estică a municipiului Baia Mare, se merge pe drumul spre nord, pe Valea Firizei, prin cartierul Ferneziu, circa 4 kilometri.
In lume cele mai vestite Coloane de bazalt sunt cele denumite Devil’s Tower, din Black Hills, SUA. Acestea au 265 de metri inaltime si reprezinta umplutura unui con vulcanic erodat. In aceasta zona a realizat in anul 1977 Steven Spielberg cunoscutul film SF „Intalnire de gradul III“. Devil''''''''s Tower fost declarat monument national in 1906, de catre presedintele Theodore Roosevelt, fiind primul loc de pe teritoriul tării care a primit aceasta titulatura.
Sursa foto: Cerghizan Radu - wikipedia.ro
Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi