Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi
Pentru detalii sau rezervari directe:
PAȘTE ÎN CHINA – MARELE CIRCUIT / 14 zile
» Plecari: 13.Apr.2025
» Transport: cu Avion » Durata: 14 zile |
» Pret: de la 3460 EURO de persoana » Categorie cazare 3/4* |
» Traseu:
Beijing – Xi’an – Guilin – Croazieră pe Fluviul Li – Yangshuo – Shanghai – Hong Kong – Insula Lantau – Macao
Ziua 1 / 13.04.2025: Bucureşti – Istanbul – Beijing
Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 18:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:40 / 23:10), de unde se va pleca spre Beijing cu zborul TK 88 (01:35 / 15:35).
Ziua 2 / 14.04.2025: Beijing
La ora 15:35 vom sosi în Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscută şi sub vechiul nume Peking, care adăposteşte peste 17 milioane de locuitori. Oraşul este perceput de chinezi ca „un tărâm al făgăduinţei”, datorită posibilităţilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodată, Beijing rămâne unul dintre cele mai încărcate de istorie oraşe ale Chinei, deţinând o colecţie incredibilă de obiecte istorice şi de artă, expuse în mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre şi centre culturale. Întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi pentru cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
Ziua 3 / 15.04.2025: Beijing
Mic dejun. Excursie la Marele Zid, situat la 80 km distanţă de Beijing, pentru a vedea construcția care este simbolul Chinei antice, cu o lungime de peste 21.000 km, conform ultimelor date furnizate de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH), singura construcţie de pe pământ ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cincisprezece provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vom avea posibilitatea să admirăm acest monument încărcat de istorie şi să vedem posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali. În continuarea zilei vom ajunge la Mormintele Împăraţilor Ming, locul în care sunt adăpostite mormintele a 13 din cei 16 Împăraţi ai Dinastiei Ming. Vom vizita unul dintre aceste monumente construite în stil arhitectural Confucian, după care vom vedea Calea Spiritelor sau Drumul Sacru, cum mai este cunoscut. Dejun în cursul vizitelor. La întoarcerea în Beijing vom trece pe lângă Stadionul Olimpic şi Centrul Naţional Acvatic, care au găzduit Jocurile Olimpice de vară din anul 2008. Cină la celebrul restaurant „Rața pekineză” şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
Ziua 4 / 16.04.2025: Beijing
Mic dejun. Zi dedicată vizitelor în Beijing, care vor începe cu Palatul de Vară, ridicat în anul 1750, supranumit „Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti, datorită îmbinării perfecte a operelor arhitecţilor chinezi cu peisajul natural reprezentat de Lacul Kunming şi dealurile care îl înconjoară. Vom vizita apoi Palatul Imperial (Oraşul Interzis), un complex de clădiri construit de Împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), în care au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee care adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Clădirile interioare sunt construite din lemn pe fundaţie de piatră şi poartă nume precum armonie, puritate, linişte sau longevitate. Vom vedea apoi celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume, întinsă pe 40 de hectare, care găzduieşte un amestec impresionant de monumente antice şi moderne, fiind situată în inima oraşului. Dejun pe parcursul vizitelor. Seara, în funcție de timpul disponibil, vom face o plimbare scurtă în Hutong, cândva adăpostul unora dintre cele mai faimoase chipuri din Beijing. Vom afla amănunte despre istoria hutongurilor, cine a locuit acolo și cum s-au schimbat aceste cartiere de-a lungul timpului. Se spune de asemenea că aceste cartiere sunt țesătura vie a Beijingului și că reprezintă viitorul orașului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).
Ziua 5 / 17.04.2025: Beijing – Xi’an
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Cerului din Beijing, locul în care împăraţii dinastiilor Ming şi Qing venerau cerul şi se rugau pentru pace şi prosperitate, o capodoperă arhitecturală a dinastiei Ming, construit în sec. al XV-lea, ce a fost inclus în anul 1998 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză spre Xi’an. După sosire, transfer, cină și cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
Ziua 6 / 18.04.2025: Xi’an
Mic dejun. Vom porni în explorarea oraşului Xi’an, care a fost capitala Chinei timp de 1062 de ani sub 13 dinastii, locul de unde începea celebrul Drum al Mătăsii. Denumit în antichitate Chang’An (oraşul etern), este unul dintre locurile în care a luat fiinţă civilizaţia chineză antică din bazinul râului Galben. Oraşul era înconjurat de ziduri construite în timpul dinastiei Ming, ce pot fi admirate şi în prezent. Vom vizita Muzeul Xi’An, aflat într-o suburbie a oraşului Xi’An, care în prezent adăposteşte peste 370.000 de obiecte. Vom face apoi o plimbare prin cartierul musulman, unde vom vizita cea mai mare moschee din China, ce datează din sec. al XIV-lea. Dejun în timpul vizitelor. Ziua va continua cu vizitarea ansamblului arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice, construit în anul 625, înalt de 67 m, cu 7 niveluri. Acesta este locul în care călugărul Xuan Zand a tradus în limba chineză textele sacre budiste, după ce s-a întors din India, unde vom avea ocazia să vedem templul ce i-a fost dedicat. Vom vizita în continuarea zilei un atelier de prelucrare a jadului, pentru care Xi’an este celebru. Seara, opţional, veți putea participa la un spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Grand Culture Dynasty 4* (sau similar 4*).
Ziua 7 / 19.04.2025: Xi’an – Guilin
Mic dejun. Plecare spre situl arheologic situat la 40 km distanţă de Xi’An, la ceea ce reprezintă la mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huangai, unde s-a descoperit armata celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii (inclusiv noul sector cu ultimele descoperiri). Se spune că această armată a fost construită pentru a păzi împăratul în timpul trecerii sale spre Regatul Morţilor. Deşi un număr mare dintre statui au fost deteriorate de-a lungul timpului sau vandalizate de cuceritori, multe au fost restaurate, spectacolul oferit în prezent de miile de soldaţi din teracotă în mărime naturală fiind unul copleşitor. În apropiere vom mai vizita şi Muzeul Trăsurii de Bronz. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere la Xi’an pentru transfer la aeroport de unde vom pleca spre Guilin, oraș situat în nord-estul Regiunii Autonome Guangxi Zhuang, pe malul vestic al râului Li, înconjurat de un peisaj natural feeric. Relieful carstic, peşterile fantastice şi apele curate surprind şi inspiră vizitatorii din întreaga lume, care se întreabă cum a fost posibil ca natura să creeze o asemenea frumuseţe. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Lijiang Waterfall 4* (sau similar 4*).
Ziua 8 / 20.04.2025: Guilin – Croazieră pe Fluviul Li – Yangshuo – Shanghai
Mic dejun. Această zi specială de Paște o vom începe cu transfer în port pentru croaziera pe Fluviul Li până la Yangshuo, cu dejun la bord. Croaziera se va derula printr-un defileu impresionant prin peisajul oferit de formaţiunile muntoase unice în lume. Piscurile impunătoare de calcar, a căror imagine se reflectă în apele limpezi sub un cer de un albastru ireal, ţăranii chinezi care cultivă orez pe malurile fluviului, pescarii care străbat fluviul în lung şi în lat pe plute de bambus, toate acestea formează un decor idilic al provinciei Guangxi. Debarcare în Yangshuo, urmată de o scurtă plimbare prin pitorescul orăşel, după care ne vom întoarce la Guilin cu mașina. Cină la un restaurant local. Transfer la aeroport pentru zborul spre Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, situat la malul Mării Orientale, pe Fluviul Huangpu. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
Ziua 9 / 21.04.2025: Shanghai
Mic dejun. Zi dedicată explorării Shanghaiului, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, fiind în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ‘30, cartierul Pudong, care este şi centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Cei care sunt interesaţi pot urca, pentru o privelişte unică asupra oraşului, în Shanghai Tower, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din lume, care măsoară 632 m înălţime. În continuare vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. După dejun, vom vizita Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofiţer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi ce răsar de o parte şi de alta a aleilor, cu statui sub forma unor dragoni. În continuarea zilei vom face o croazieră pe Fluviul Huangpu, o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde vom putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Opțional, spectacol acrobatic în Shanghai. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
Ziua 10 / 22.04.2025: Shanghai – Hong Kong
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Muzeul de Istorie din Shanghai, inaugurat în anul 1952, unul dintre cele mai mari din lume, renumit datorită colecţiei impresionante de obiecte din bronz care aparţin dinastiilor Shang şi Zhou. De asemenea, acesta găzduieşte picturi antice chinezeşti şi obiecte din ceramică, având cele mai bune colecţii de artefacte din istoria Chinei şi a oraşului, inclusiv descoperiri arheologice din anul 1949 până în prezent. În continuarea zilei vom vizita un atelier de prelucrare a perlelor. După dejun transfer la aeroport pentru zborul spre Hong Kong, fost dominion britanic, care după războiul opiumului din anul 1840, a intrat în componenţa statului chinez în anul 1997 şi, dintr-un simplu sat de pescari, a devenit în timp unul dintre cele mai cosmopolite oraşe, unde Estul se întâlneşte cu civilizaţia Vestului. Hong Kongul este în prezent mai atrăgător decât Manhattanul New Yorkului, cu zgârie-norii care parcă răsar din mare, cu relieful său colinar de un farmec aparte. Întâlnire cu reprezentantul local pentru transfer şi cazare la The Royal Garden 4* (sau similar 4*).
Ziua 11 / 23.04.2025: Hong Kong – Insula Lantau – Hong Kong
Mic dejun. În această zi veţi avea timp liber pentru activităţi individuale, cumpărături pe Nathan Road, principala stradă comercială din Hong Kong sau veţi putea opta pentru o excursie în Insula Lantau, prilej de a- i descoperi frumuseţile naturale. Veţi admira plaje sălbatice, un sat tradiţional de pescari, văi luxuriante, munţi care se ridică spre cer şi nu în ultimul rând, iluminarea spirituală pe una dintre cele mai mari insule din Hong Kong. Excursia va fi precum o întoarcere în timp, la linişte şi pace. Odată ajunşi la Platoul Ngong Ping veţi descoperi cea mai mare statuie din bronz în aer liber, reprezentându-l pe Buddha Sakyamuni, care este aşezată lângă Mănăstirea Po Lin. Turul se va încheia cu o plimbare spectaculoasă cu funicularul, prilej de a vă bucura de priveliştile „ameţitoare” oferite de Marea Chinei de Sud şi de Parcul Natural Lantau Nord Park Country. Opţional, seara veţi putea participa la o superbă croazieră în portul Victoria, cu cină bufet inclusă, pentru a admira vestitele lumini ale oraşului Hong Kong. Cazare la The Royal Garden 4* (sau similar 4*).
Ziua 12 / 24.04.2025: Hong Kong – Macao – Hong Kong (Vapor)
Mic dejun. Timp liber pentru pentru activităţi individuale, cumpărături sau opţional, excursie de o zi, cu dejun inclus, cu vaporul la Macao, fostă colonie portugheză până în anul 1999, cea mai veche colonie europeană din Orientul Îndepărtat, datând din anul 1557. Mai mult de 400 de ani de amestec între culturile europenilor şi chinezilor au dat naştere unei culturi proprii a acestei aşezări. „Rădăcinile” europene se regăsesc în arhitectura multor clădiri tipic portugheze, care au fost listate recent în Patrimoniul Mondial UNESCO. Veţi vedea principalele puncte de atracţie turistică din Macao, precum ruinele bisericii romano-catolice St. Paul, devenite emblema orașului Macao, intrată pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, și Piaţa Senatului. Veţi trece pe lângă dealul Penha care a dominat orizontul peninsulei Macao mai mult de trei secole, deal pe care se află Biserica Penha construită în anul 1622 și pe lângă celebrul Turn din Macao. Veţi admira monumentul care comemorează revenirea regiunii Macao la China, în anul 1999, numit „Lotus Flower in Full Bloom” şi veţi vizita Templul zeiţei A-Ma, zeiţa navigatorilor. În timpul dejunului, veţi avea ocazia să gustaţi câte ceva din bucătăria „macaneză”, bucătărie în care se regăseşte cultura sa unică. Turul se va încheia cu vizitarea unui faimos cazino din Macao, copie a cazinoului Veneţia din Las Vegas. Întoarcere în Hong Kong pentru cazare la The Royal Garden 4* (sau similar 4*).
Ziua 13 / 25.04.2025: Hong Kong – Istanbul
Mic dejun. Tur de o jumătate de zi al Hong Kongului, oraş cosmopolit unde diferite culturi se împletesc armonios cu tradiţiile chinezeşti şi cu influenţele exotice. Turul va începe cu o plimbare până în vârful muntelui Victoria cunoscut şi sub denumirea de Colina Victoria, faimoasa zonă rezidenţială de lux, unde de la o înălţime de 554 m vom admira o frumoasă panoramă asupra insulei Hong Kong, a peninsulei Kowloon şi a împrejurimilor. Turul va continua cu vizitarea celei mai populare plaje din sudul insulei, datorită nisipului fin şi a apei clare, situată în Golful Repulse (Golful Ruşinii), după care vom vizita Piaţa Stanley (Chek Chue) şi satul pescăresc Aberdeen, denumit astfel de scoţienii care au colonizat Hong Kongul, o aşezare tradiţională unică în lume datorită ambarcaţiunilor sale din lemn, numite șampan şi datorită unei micicomunităţi care „trăieşte pe apă”. Opțional, plimbare cu barca șampan în Aberdeen, surprinzând imagini unice ale Hong Kong-ului dintr-un unghi inedit. Dejun la un restaurant local. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 71 (22:30 / 05:15).
Ziua 14 / 26.04.2025: Istanbul – Bucureşti
Sosire la Istanbul la ora 05:15, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (06:50 / 08:10).
Servicii incluse:
TARIF: 3460 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 60 euro/pers.)
TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Beijing şi Hong Kong – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
- transport continental cu avionul pe rutele: Xi’An – Guilin, Guilin – Shanghai, Shanghai – Hong Kong
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- transport cu tren de mare viteză pe ruta: Beijing – Xi’An
- 11 nopţi cazare în hoteluri de 4*
- mesele menţionate în program: 11 mic dejunuri, 9 dejunuri şi 6 cine
- 1 cină la restaurantul „Rața Pekineză” din Beijing
- vizitarea Palatului Imperial (Oraşul Interzis) din Beijing
- vizitarea Templului Cerului din Beijing
- vizitarea Muzeului Xi’An
- vizitarea sitului arheologic care adăpostește Armata de Teracotă
- vizitarea Muzeului de Istorie din Shanghai
- croazieră pe Fluviul Li, de la Guilin la Yangshuo cu dejun la bord
- croazieră pe Fluviul Huangpu în Shanghai
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de pl), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
TARIFUL NU INCLUDE:
- taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în se aplică)
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
- locuri preferențiale în avion
- taxa de viză şi procesare pentru China: 140 euro/pers. (se achită la agenție)
- bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- excursiile opţionale, care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• spectacol de dansuri tradiţionale la Xi’An: aprox. 60 euro/pers.
• spectacol acrobatic în Shanghai: aprox 60 euro/pers.
• excursie la Macao cu dejun inclus: aprox. 140 euro/pers.
• excursie în Insula Lantau: aprox. 90 euro/pers.
• croazieră cu cină inclusă în Hong Kong: aprox. 90 euro/pers.
• plimbare cu barca șampan în Aberdeen: aprox. 15 euro/pers.
IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.
ACTELE NECESARE PENTRU OBŢINEREA VIZEI SE DEPUN CU MINIMUM 20 DE ZILE ÎNAINTE DE PLECARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizei
- copie pașaport
- 2 foto color tip paşaport (48 mm x 33 mm) pe fond alb (nu cu tricou alb)
- viză anterioară de China, dacă este cazul
- aplicația pentru viză se face online de către agenție
CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

Oferta din categoria: