Circuit Ciruit Anglia– Scoția

Cont turist | Cont agentie | Cont hotel |
Pentru detalii sau rezervari directe:

Rezerva acum Click pentru a vizualiza numerele de telefon

 
Alte oferte ale agentiei +
Date contact agentie +
Detalii agentie
Info date agentie turism Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end.
Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant
al ei te va contacta cat mai curand posibil:

Ciruit Anglia– Scoția / 10 zile

» Plecari: 08.Sep.2025, 18.Aug.2025, 07.Jul.2025, 02.Jun.2025

» Transport: cu Avion
» Durata: 10 zile
» Pret: de la 1051 EURO de persoana

» Categorie cazare 2/3*

» Traseu:
În această călătorie avem ocazia să descoperim:
Oxford – Liverpool – Glasgow –Loch Lomond – Oban - Inveraray – Fort William –– Spean Bridge Stirling– Edinburgh – Rosslyn Chapel – Dundee – Perth – St. Andrews – Durham – York
Nottinghham - St Albans - Londra


Program

 Ziua 1. București -Londra
Călătoria noastră începe pe Aeroportul Henri Coandă, unde, după formalitățile vamale ne îmbarcăm pentru Londra. După aterizare avem transfer la hotel pentru cazare

 Ziua 2. Londra - Oxford - Liverpool
Dupa micul dejun pornim la drum si ne vom opri in Oxford, unul dintre cele mai celebre orașe studențești din lume, care îmbină de minune romantismul arhitecturii medievale cu forfota din centrul înțesat de pub-uri. Vom descoperi străduțele si parcurile unde multe dintre mințile strălucite ale istoriei și-au trăit tinerețea și au născocit lucrări ce au schimbat lumea. printre aceștia se numără Adam Smith economist, Oscar Wilde, poet și dramaturg irlandez, Indira Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, Hugh Grant, actor englez și producător de film, Benazir Bhutto, prima femeie prim-ministru din Pakistan, David Cameron, fost prim-ministru al Marii Britanii, Stephen William Hawking, fizician, cosmolog și autor englez si multi altii.
Ne continuam traseul spre Liverpool, oras care si-a creat o reputatie mondiala gratie iubirii fata de fotbal. Orasul are, de asemenea, un patrimoniu cultural impresionant, având mai multe cladiri listate in Patrimoniul Mondial UNESCO decât orice alt oras din afara Londrei, iar galeriile si muzeele sale fiind printre cele mai interesante din tara. Nu in ultimul rând, Liverpool este orasul in care s-a nascut legendara trupa Beatles. Admiram Catedrala Liverpool, Victoria Gallery Museum si Parcul Sefton. Mergem mai departe spre Wye Valley, o zona de o frumusete naturala ce te vrajeste pe loc. Wye Valley este locul ideal pentru iubitorii de drumetii, iar aici se gasesc Pesterile Clearwell, foste mine de fier, iar pasionatii de trenuri cu aburi vor observa imediat trenuletul Perrygrove, o garniture de tren vintage trasa de o locomotiva cu aburi. Pe seara ne retragem la hotelul din zona Chester.

 Ziua 3. Liverpool - Glasgow
Pornim la drum spre frumoasa Scotie si prima oprire va fi in Glasgow. Intrăm în atmosfera scoțiană cu un popas în Glasgow pentru a parcurge un scurt tur panoramic de autocar și pietonal. Centrul vechi îți oferă numeroase opriri, fie pentru a te delecta cu o halbă de bere autohtonă, fie pentru a admira clădirile impunătoare cu arhitectură gotică de o frumusețe sobră - Sala Regală de Concerte, Catedrala din Glasgow, Piața St. George. Superbele sale clădiri victoriene fac un contrast puternic cu viața de noapte vibrantă, cu restaurantele și barurile colorate, unde se desfășoară aproape în fiecare seară concerte live. Vitalitatea acestui oraș este de-a dreptul contagioasă, iar combinația dintre caracterul urban și locuitorii săi prietenoși este captivantă. Ne îndreptăm spre hotel. Cazare la hotel în zona Glasgow.

 Ziua 4. Loch Lomond – Oban - Castelul Inverary
Program liber sau excursie opțională Loch Lamond , Oban și Castelul Inverary.
Plecăm în prima zi de explorare a Scoției. Loch Lomond este cel mai mare lac din Marea Britanie ce rivalizează ca faimă și frumusețe cu Loch Ness, fiind la distanță de 32 km nord-vest de Glasgow. Ne ia aproximativ o oră să ajungem la malul sudic al lacului, care se află în prima rezervație naturală înființată în Scoția, Parcul Național Trossachs.
Pornim spre Oban, un oraș important de pe țărmul vestic al Scoției. Oban atrage mii de vizitatori fiind un important nod de transfer pentru cei care călătoresc cu feribotul spre insulele Lismore, Colonsay, Islay, Coll, Tiree, Mull, Barra și South Uist.
La mică distanță de Oban zărim castele spectaculose, plaje întinse și peisaje de o frumusețe uimitoare cu insulele Kerrera, Lismore și Mull pierzându-se la orizont. Dar pentru a le vedea mai pe îndelete, urcăm dealul abrupt pe care este amplasat Turnul MacCaig. Printre atracțiile din Oban mai găsim Teatrul Corran Halls, Cinema Phoenix, Muzeul Războiului și Păcii și Distileria Oban. Ușor de zărit, chiar lângă malul mării, acesta este unul dintre cei mai vechi producători de single malt din țară, încă din 1794. Apoi, drumul ne duce spre pitorescul oraș Inverary unde sperăm să mâncăm o porție zdravănă de Fish & Chips, de departe cea mai populară mâncare de tip fastfood din Scoția. Vizităm Castelul Inverary, aflat în Downtown Abbey. Plecând din Inverary, ne întâmpină peisajul uimitor al lacului Loch Fyne, renumit pentru fructele de mare proaspete. Seara întoarcere pentru cazare la același hotel din zona Glasgow.

 Ziua 5. Fort William – Spean Bridge - Castelul Stirling
Program liber sau excursie opțională Fort William, Spean Bridge Castelul Stirling.
Poposim în Fort William, oraș care se mîndrește cu supranumele de “capitala activităților în aer liber” din Marea Britanie. Vizitatorii se bucură de acces ușor spre dealurile înfloritoare, la trasee de alpinism sau ciclism, sporturi de iarna și acvatice - precum și la plăceri mai monotone ca pescuitul sau mersul pe jos. Continuam calatoria spre Spean Bridge. Aici vizitam monumentul Commando Memorial de unde ne bucuram de o vedere panoramica, Loch Lochy si Loch Arkaig. Si a mai ramas doar un obiectiv pe ziua de azi. Într-o țară a castelelor, cu ce ne-ar putea impresiona Castelul Stirling? Ei bine, poate cu faptul că a fost o fortăreață regală si că ar fi fost cândva a regelui Arthur, unde se adunau Cavalerii Mesei Rotunde. Castelul Stirling domină împrejurimile și a fost martor la nenumărate bătălii și acte eroice. De văzut Sala Mare Medievală, Grădina Regală, Capela Regală și mai ales Stirling Heads, o minune a sculpturii Renașterii scoțiene.
Seara ne indreptam spre Edinburgh pentru cazare la hotel


 Ziua 6. Capela Rosslyn - Dundee – Perth – St. Andrews
Program liber sau excursie opțională Capela Rosslyn, Dundee, Perth, St Andrews.
Ne indreptam catre un alt reper legendar al Scoției, Capela Rosslyn. Locul încoronării mai multor monarhi, după ecranizarea bestseller-ului “Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown, Capela Rosslyn atrage sute de mii de vizitatori anual. Zidurile sculpturale se pare că ascund o serie de simboluri atribuite frăției secrete a masonilor templieri și mistere ezoterice care așteaptă să fie descoperite. Oare cum de există plante reprezentate în basoreliefuri precum porumbul sau aloe vera înainte de descoperirea Americilor? Însă, frumusețea acestei biserici rămâne principalul motiv de atracție pentru cei mai mulți vizitatori.
Pornim la drum pentru a mai descoperi si alte faimoase atracții din Scoția. Mergem în Dundee, oraș ce gazduiește (poate?!) cel mai bântuit castel din lume, ne oprim să admirăm nava RSS Discovery, cea care i-a purtat pe celebrul explorator arctic Robert Falcon Scott și echipa sa în expediția fatală din 1901 și trecem pe lângă Castelul Broughty Ferry. După Dundee, trecem prin frumoasa zonă rurală Angus, cunoscută drept locul de naștere al Scoției, și unde, se spune că visele devin realitate.
Nu departe se află Castelul Glamis unde a copilărit Regina Elisabeta I. Apoi mergem în Perth, odinioară capitala Scoției, cu o arhitectură impresionantă și cu o istorie fascinantă. Printre atracții ar fi Castelul Balhousie, o fortăreață care servește aztăzi ca garnizoană pentru regimentul The Black Watch, gradina botanică Branklyn Garden și nu în ultimul rând George Street, loc celebru pentru pasionații de cumpărături. După ce găsești suvenirul perfect într-unul din pitoreștile magazine, pornim la drum din nou.
Următorul popas va fi în St. Andrews, locul în care s-a inventat jocul de golf și unde se află și cea mai veche Universitate din toată Marea Britanie. Aici a întâlnit-o Prințul William pe viitoarea ducesă de Cambridge și actuala soție, Kate Middleton. O plimbare la pas prin frumosul și cochetul oraș St. Andrews va fi o adevărată încântare cu vizita obligatorie a ruinelor Catedralei St. Andrews sau a faimoasei plaje West Sands.

Moment de răgaz (timp liber):
Unul dintre lucrurile care intrigă orice străin în Scoția este legat de portul lor tradițional, în special de kilt-ul cu acea podoabă rotundă atașată în față. Piesa vestimentară pare să fie o moștenire de la vechii celți. Fiecare clan avea un pattern unic al țesăturii în carouri. Tradiția kilt-ului rămâne și astăzi vie, bărbații purtându-l cu ocazii cu totul speciale, în special la ceremonii (căsătorie, absolvire de colegiu sau botezul copiilor.)
Seara întoarcere pentru cazare la același hotel din zona Edinburgh.

 Ziua 7. Edinburgh
Program liber in Edinburgh pentru vizite individuale. Edinburgh este, fără doar și poate, nestemata coroanei Scoției și unul dintre cele mai vibrante orașe din Europa. Gazda mai multor festivaluri de artă renumite care atrag anual zeci de mii de entuziaști, orașul se poate mândri cu o colecție fabuloasă de clădiri și monumente istorice din Evul Mediu care fac parte din patrimoniul UNESCO. Este răsfățul suprem pentru orice călător: atracții la tot pasul, restaurante decadente și cârciumi în care petrecerile nu se opresc, poeți de stradă și artiști ambulanți gata să-ți aducă un zâmbet pe buze. Castelul Edinburgh, reședință regală pentru monarhii Scoției, ocupă colina stâncoasă ce domină orașul. De acolo avem parte de o panoramă spectaculoasă, cu vedere asupra acoperișurilor și străzilor pline de viață, precum și asupra faimoasei Royal Mile, principala arteră din centrul istoric. Ne despărțim de Edinburgh ca să ajungem la un alt reper
Moment de răgaz (timp liber):
Dacă vrei să simți cu adevărat atmosfera autentică dintr-un oraș scoțian, trebuie să intri într-un pub local și să savurezi un pint de ale sau bitter alături de localnici. Pentru ei, pub-urile sunt locuri de socializare prin excelență. Intră în vorbă cu barmanul și află de la cea mai bună sursă, cum e treaba cu Hagii, Popescu sau Dan Petrescu, pentru că toți îi cunosc și îi respectă.
Seara întoarcere pentru cazare la același hotel din zona Edinburgh.

 Ziua 8. Edinburgh – Durham - York
Dupa micul dejun ne continuam periplul nostru englez si ne oprim in Durham, un alt oras istoric fascinant, unde admiram Castelul Durham, Palatul Green si Catedrala. De aici pasii ne poarta spre orasul York care ne fascineaza cu arhitectura sa complexa si atmosfera medievala. Vizitam aici Catedrala York, cea mai mare catedrala in stil gotic din Nordul Europei. York are si o veche traditie in arta prepararii ciocolatei, asa ca intram in magazinele cochete pentru a ne alege câteva suveniruri dulci. Seara cazare la hotel in zona York.

 Ziua 9. York - Castelul Nottingham - Catedrala St Albans - Londra
In drumul nostru spre Londra vom poposi mai intai la Nottingham unde avem ocazia sa admiram frumosul Castel situat pe unule dintre cele mai inalte puncte ale orasului. In trecut acesta concura cu frumoasele castele Windsor si cu Turnul Londrei. Acest castel normand a fost distrus si reconstruit de doua ori in timpul razboiului civil dintre 1135-1154 dintre regele Stephen si verisoara acestuia, Matilda. In prezent, gazduieste Nottingham Castle Museum and Art Gallery, cu o serie de picturi prerafaelite si moderne si sculpturi din alabastru din a doua jumatate a Evului Mediu. Ne continuam programul si ne vom opri in St Alban, un orasel in apropiere de Londra, frecvent vizitat de turisti in special pentru cateva obiective istorice : ramasitele vechiului oras roman Verulamium si respectiv Catedrala, una dintre cele mai impozante din Anglia, amplasata pe cel mai vechi loc de rugaciune al crestinismului britanic. A fost construita, conform traditiei, pe locul in care a fost ingropat Sfantul Alban, primul martir local. Catedrala deţine câteva recorduri: cu 85 de metri, este lăcașul de cult având cea mai lungă navă din Anglia (și a doua ca lungime totală din Regatul Unit, după cea din Winchester); are un clopot masiv de secol XI, singurul de acest fel păstrat până acum, iar pe pereţii interiori pot fi văzute picturi din secolele XIII – XIV, de o importanţă cu totul deosebită deoarece majoritatea picturilor similare au fost îndepărtate sub influențele Reformei și ale reacțiilor puritanilor sau altor curente religioase apărute ulterior în insulele britanice. Extraordinara varietate arhitecturală a clădirii stă mărturie pentru secolele pe care le-a traversat, întâi ca abaţie monastică, apoi ca lăcaș de cult catolic și anglican (statutul din zilele noastre). In cursul serii ajungem in Londra. Cazare la hotel,

 Ziua 10. Londra - Bucuresti
Astăzi vom descoperi farmecul londonez din plin. Ai program de voie și te poți aventura pe străzile unei metropole năucitoare. Ia metroul londonez și obligatoriu un minighid “London from A to Z” și… “Here we go” la Big Ben, turnul cu ceas construit în 1859, Palatul Westminster, care găzduiește Parlamentul britanic, Westminster Abbey, cea mai cunoscută biserică londoneză, unde sunt încoronați regii și reginele Marii Britanii și Palatul Buckingham, reședința principală a Casei regale britanice. Admirăm impresionanta arhitectură a Catedralei St. Paul – o biserică anglicană situată pe colina Ludgate Hill, trecem prin faimoasa piață Piccadilly Circus – un loc preferat deopotrivă de londonezi și de turiști pentru cumpărături.
Spunem ”Farewell London!” și pornim înapoi spre casă, încărcați cu suveniruri, amintiri și povești cu regi și eroi, dar și cu idei care au schimbat lumea.



Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE

• Bilet de avion București – Londra si retur (in functie de orarul de zbor al companiilor aeriene, zborul poate fi si cu escala);
• transport cu autocar/minibus clasificat, exceptie ziua 7;
• 9 cazări la hoteluri de 3*;
• 9 mic dejun;
• Transfer aeroport-hotel-aeroport;
• Însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
• 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg.


TRANSPORT :
• Locuri preferentiale - 25€/ pers.
• Confirmare loc in autocar - 5€/pers.
• Extra bagaj - 25€/1 piesa de 20 kg

EXCURSII OPTIONALE:
• 1. Excursie Loch Lomond, Oban si Castelul Inverary - 86 €/pers.
• 2 Excursie Fort William, Spean Bridge si Castelul Stirling -86 € /pers.
• 3. Excursie Rosslyn, Dundee, Perth și St Andrews -86 € /pers.



NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale, pentru grup de minim 25 persoane;
• Asigurare de calatorie ( medicala + storno).


SUPLIMENTE & REDUCERI
• Supliment de single - 495 €
• Reducere copil 6-12 ani - 45 €, pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulți.

Oferta din categoria:


 
Ciruit Anglia– Scoția - 10 zile / 1051 EURO
Plecare Pana la
08.Sep.2025 17.Sep.2025 Rezervare
18.Aug.2025 27.Aug.2025 Rezervare
07.Jul.2025 16.Jul.2025 Rezervare
02.Jun.2025 11.Jun.2025 Rezervare
*Nota: Preturile sunt exprimate in EURO / persoana / cu Mic dejun inclus
Ofertă cu locuri limitate!
Pentru disponibilităţi şi preţuri detaliate, vă rugăm contactaţi agenţia.
Ofertă actualizată în data de: 07.11.2024




# #