Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi
Pentru detalii sau rezervari directe:
Click pentru a vizualiza numerele de telefon | |
Alte oferte ale agentiei + |
Date contact agentie + |
Detalii agentie |
Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end. Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant al ei te va contacta cat mai curand posibil: |
ITALIA – destinații superbissime / 13 zile
» Plecari: 26.Aug.2025, 24.Jun.2025
» Transport: cu Autocar » Durata: 13 zile |
» Pret: de la 790 EURO de persoana » Categorie cazare 2/3* |
» Traseu:
În această călătorie avem ocazia să descoperim:
Graz – Padova – Verona – Bergamo – Milano – Torino – Genova – Portofino – Cinque Terre – Parma – Venetia – Ljubljana – Zagreb – Belgrad
Program
Ziua 1. București – Budapesta
Plecare la ora 6.30 dimineața din Bucuresti – Piata Alba Iulia. Verifica lista cu oraşele prin care tranzitam tara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. (Cazare în Budapesta).
Ziua 2. Budapesta – Graz –Padova
Bună dimineața! După micul dejun pornim motoarele şi ne aventurăm în călătoria noastra spre Italia. Oprim mai întâi în Graz, al doilea oraş ca mărime al Austriei situat la poalele Alpilor. Aici găsim un amestec fericit de stiluri şi mişcări artistice, de la gotic, renascentist şi baroc la contemporan, care s-au succedat de-a lungul celor opt secole de istorie a oraşului. O lume pitorească a colţurilor ascunse şi a pasajelor secrete şi-a făcut loc lângă împăduritul Schlossberg. Pe platoul acestuia se ridică vechiul simbol al oraşului: Turnul cu ceas din Graz, parte a fostei fortăreţe. Privind de aici, oraşul de pe Mur se deschide asemenea unei cărţi. Domul din Graz, o clădire aparţinând goticului târziu, aduce aminte de zilele în care Grazul era oraş imperial. Prefectura se aseamănă unui palazzo veneţian, în timp ce Muzeul Universal Joanneum, fondat de arhiducele Johann, conţine mai multe obiecte decât orice alt muzeu regional din Austria.
Moment de răgaz (timp liber):
Grazul a fost declarat Oraş al Deliciilor Culinare, în 2008 fiind astfel, prima capitală austriacă a savorii. Deci nu ne-am putea afla într-un loc mai bun pentru a degusta din bunătăţile tradiţionale austriece care au depasit în faima graniţele ţării. Faimosul Apfelstrudel este o experienţă culinară obligatorie în orice cafenea austriacă. Aluatul pufos şi subţire ţi se topeşte în gura iar umplutura de măr ras, scorţişoară şi stafide este cât mai consistentă. Peste glazura de deasupra se toarnă un sos călduţ de vanilie şi se poate servi alături de o îngheţată. Savurează-l împreună cu un cappuccino.
După ce ne-am delectat cu bunătăţurile locale ne îmbarcăm în autocar şi ne îndreptăm spre Italia. Ne cazăm la un hotel din zona Padova şi ne pregătim de marea aventură italiană.
Ziua 3. Padova – Verona – Sirmione – Bergamo - Varese
După micul dejun, ne așteaptă poezia Veronei. Povestea Julietei și a lui Romeo și-a pus amprenta asupra acestui oraș pentru totdeauna. Așa că pornim cu sufletul deschis spre iubire în acest oraș adorat de turiști pentru tumultul său arhitectonic, culinar și pentru posibilitatea de a vedea artă la tot pasul. Vedem, desigur, balconul Julietei, unde Romeo își declara iubirea cu cel mai trist final din lume. Aproape uităm că legenda celor doi îndrăgostiți a luat naștere din condeiul lui William Shakespeare și ne lăsăm purtați de poveste. În curtea casei cu balconul, se află o statuie de bronz a Julietei. Se spune că dacă o atingi, vei avea noroc în dragoste. Nu strică să ne asigurăm!
Ieșim din atmosfera romantică și ne avântăm spre Arena - Amfiteatrul din Verona, al treilea ca mărime din Imperiul Roman după Capus de langa Neapole si Colosseum din Roma. Grandoarea sa este azi pusă în slujba artelor (operă, teatru, balet). În trecut, însă, amfiteatrul a fost scena sângeroasă a luptelor între gladiatori. Plecand de la Arena mergem pe strada pietonala Via Mazzini, una dintre primele din oras care au avut magazine. Aceasta ne conduce la Piazza delle Erbe, locul unde a fost forumul roman si centrul istoric al orasului. Ne indreptam spre Piazza dei Signori, pe vremuri principala piata publica a Veronei. Aici se inalta Palazzo del Comune, Torre dei Lamberti si
Palazzo di Sacligeri sau Prefettura, construit ca palat al familiei Scaligeri, apoi insusit de guvernatorul venetian al orasului.
Nu putem pleca din Verona fara sa vedem si Domul. Inceputa in anul 1120, fatada este acoperita cu rosso di Verona, o piatra cu nuante roz care isi imprumuta caldura multor biserici si palate din Verona.
În Italia, se întâmplă destul de des să te oprești din drum și să simți cu adevărat că ți s-a oprit respirația. Orașele, monumentele, bisericile, ruinele toate au cumva acest efect asupra călătorilor, Însă, la sosirea în orășelul Sirmione, rămâi pur și simplu stană de piatră. Situat pe o limbă de pământ ce pare să străpungă Lacul Garda, Sirmione arată ca un colț de rai. Priveliștea este absolut încântătore: clădirile vechi, străduțele liniștite, Biserica Santa Maria Maggiore (sec XV), Biserica San Petro (sec. VIII), piazettele, magazinele cu aer desuet, totul participă la un tablou ce te farmecă. Nu întâmplător, marea voce feminină a operei italiene, Maria Calass a ales o vreme să locuiască în Sirmione. Casa ei se poate vizita, se află în Piazza Carducci. Dar atracția principală din Sirmione este Castelul Scaligera din sec. XIII, o fortăreață superbă cu ziduri înalte și turnuri ce amintesc de piesele de sah, ridicată chiar la malul lacului. De pe zidurile sale ai o panorama superbă asupra lacului și crestelor Dolomiților din depărtare. Pe străduțele înguste din centrul istoric ne putem opri să savurăm o ceașcă de espresso, iar apoi să vizităm Grota lui Cattulo, unde se presupune că ar fi locuit poetul Gaio Valerio Catullo în antichitate.
Moment de răgaz (timp liber):
Merităm un scurt popas pentru cel mai cunoscut deliciu local, Gelato Garda Lake. După cum ai ghicit deja, ne vom răcori cu o înghețată delicioasă, o combinație de arome dulci și acrișoare... asta pentru că îngredientele de bază sunt lămâia și strugurii. Nu vă lăsați tentați de celelalte variante de arome pentru că în Sirmione aceasta este "înghețata casei".
In drumul nostru spre hotel vom mai face o oprire si la Bergamo, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Italiei. Aflat la mai puțin de 50 de kilometri de Milano, Bergamo are dublă identitate: partea de sus a orașului, Città Alta, este un labirint de străduțe medievale, cu bijuterii arhitectonice renascentiste și baroce, apărate de ziduri venețiene, în timp ce partea de jos a orașului, Città Bassa, este un oraș modern și plin de viață. Seara cazare in zona Varese.
Ziua 4. Lago Maggiore
Program liber. Astăzi vă propunem excursia opțională spre Lacul Maggiore, aflat la nord de Milano. În ciuda numelui său (”maggiore” înseamnă ”mai mare”), Lacul Maggiore este al doilea ca mărime din Italia, după Lacul Garda, având o lungime de aproape 65 de kilometri. Cele mai multe atracții se regăsesc pe țărmul vestic al lacului, unde insulele Borromee și grădinile lor paradisiace, cu vegetație subtropicală, sunt o delectare pentru turiști și localnici. Priveliștea minunată și parfumul de chiparoși, dafini, magnolii și camelii te vor face să te simți ca într-o poveste! De altfel, dacă Ernest Hemingway face parte dintre scriitorii tăi preferați, e foarte probabil să îți amintești că în romanul ”Adio, arme!”, locotenentul Henry și iubita sa, Catherine Barkley, traversează vâslind Lacul Maggiore în timpul Primului Război Mondial.
La finalul acestei zile ne îndreptăm spre Milano, gata să ne continuăm aventura made in Italy. Cazare la acelasi hotel din zona Varese.
Ziua 5. Lago Como
Program liber sau excursie optionala in care facem cunoștință cu una dintre destinațiile de top din Italia: Lacul Como. Acesta a fost timp de secole preferatul nobililor, muzicienilor, pictorilor și scriitorilor. De altfel, dragostea pentru Lacul Como este mereu de actualitate: în prezent poți zări vilele luxoase ale unor celebrități cum ar fi Madonna sau George Clooney, care nu se sfiesc să își declare afecțiunea pentru acest colț de paradis. Seara ne intoarcem la hotelul nostru din zona Varese.
Ziua 6. Torino – Genova
Facem cunoștință cu Torino și cu istoria sa fascinantă, care ni se dezvăluie la fiecare pas pe care îl facem pe bulevardele largi sau sub arcadele somptuoase ale acestui oraș elegant. Prima capitală a Italiei moderne și fostă reședință a Casei de Savoia, Torino este cunoscut astăzi pentru numeroasele sale galerii de artă, parcuri și grădini, teatre, muzee, biserici, piațete, cafenele restaurante. Aici ne vom delecta cu Palatul Regal, amplasat în uriașa Piazza Castello, care, alături de alte 13 reședințe ale Casei de Savoia, face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Admiram Domul San Giovanni cu celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Madama si simbolul orasului Mole Antonelliana, candva cea mai inalta cladire din lume.
Ne continuăm călătoria si ne îndreptăm spre Genova, unde vom rămâne și peste noapte. Vom descoperi magia acestui port istoric, înțesat de clădiri istorice de o valoare inestimabilă, punct de plecare al miilor de expediții pe mare.
Moment de răgaz (timp liber):
Degustare de vinuri: nu putem părăsi zona Asti fără să ciocnim un pahar de vin alb spumant, emblemă a zonei. Vinul din această regiune este celebru pentru gustul său dulce, muscat, care se potrivește de minune cu deserturile italienești și care nu a încetat să farmece amatorii de băuturi fine încă de pe vremea romanilor.
Ne continuăm traseul spre Genova, capitala Liguriei, unde ne oprim pentru o vizită scurtă, însă suficientă pentru a face cunoștință cu magia acestui port istoric, punct de plecare al miilor de expediții pe mare de-a lungul secolelor. Remarcăm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala San Lorenzo, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Cazare in zona Genova - Savona.
Ziua 7. Genova - Portofino
Program liber. Astazi va propunem o incursiune într-un paradis al simțurilor: vom vizita Portofino, faimoasă stațiune așezată la poalele Apeninilor Ligurici și pe malul însorit al Mediteranei (program optional). După câteva ore petrecute în acest minunat orășel vom înțelege de ce Portofino a dat numele mai multor parfumuri celebre (din care amintim ”Escale à Portofino” al casei Dior sau ”Neroli Portofino” semnat de Tom Ford) și de ce una dintre melodiile nemuritoare cântate de Dalida s-a numit chiar ”I Found my love in Portofino”. Greu se poate pune în cuvinte încântarea pe care o simți atunci când privești valurile albastre ale Mediteranei, când te plimbi prin grădinile luxuriante și atât de romantice ale mănăstirii medievale San Girolamo, când savurezi o cafea în Piazzetta din centrul orășelului, privind casele zugrăvite în culori pastelate și colinele înverzite care apără golful Portofino. Farmecul acestor locuri, este completat de bucătăria rafinată a regiunii Liguria și nenumăratele itinerarii culturale și naturale, care fac din acest colț al Golfului Tigullio o destinație ideală în orice moment al anului.
Moment de răgaz (timp liber):
Plimbati-va pe străzile din Portofino, vizitând totodata și atelierele artizanale unde femeile din oraș lucrează sofisticat cu modele elegante de dantelă de bobină. Trebuie să degustați neapărat o rețeta tipică loclui - "Lasagna di Portofino". Dar, înainte de asta, puteți gusta la aperitiv o foccaccia genoveză și savura un pahar de Giancu de Purtufin, un vin care combină mai multe soiuri de struguri ale regiunii și este produsă numai local.
Ne intoarcem in Genova. Cazare la hotel in zona Genova – Savona.
Ziua 8. Genova – Cinque Terre – Parma
Plecare spre Parma. Pe traseu , optional excursie in Parcul National Cinque Terre. Deplasare spre La Spezia de unde utilizam vaporasul (contra cost) pentru a admira cele cinci orasele amplasate spectaculos pe terase abrupte care “plonjeaza” in mare. Zona este iubită de turiști din lumea întreagă pentru priveliștea spectaculoasă a satelor cu case colorate, care se cațără pe stâncile abrupte de deasupra Mării Ligurice, cu grădini suspendate care nu încetează să farmece privitorii și la care adesea se ajunge doar pe jos.
Inutil de adăugat, Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare, cele cinci sate magice care datează încă din secolul XI și care sunt cunoscute drept ”Cinque Terre”, fac în prezent parte din patrimoniul UNESCO, împreună cu dealurile înconjurătoare. Se spune despre Manarola, că este cel mai vechi sat din regiune. Locuitorii de aici vorbesc în dialectul numit manarolese și se bucură de faima că produc cel mai bun vin din regiune. După ce ne bucurăm de peisajul unic în lume ne continuăm călătoria către Parma, oraș inclus recent în patrimoniul UNESCO pentru creativitatea sa gastronomică.
Moment de răgaz (timp liber):
Pentru că gastronomia este unul dintre motivele principale pentru care Italia este vizitată de aproape 50 de milioane de turiști pe ani, ne vom delecta la o degustare de prosciutto și brânză în Parma. Preparate după rețete vechi de secole, parmezanul și prosciuttoul din această regiune sunt unele dintre cele mai faimoase produse italienești.
Seara ne cazam la hotel in zona Parma.
Ziua 9. Parma – Milano
Vom vizita Parma, oraș celebru nu numai pentru comorile sale gastronomice, dar și pentru faptul că găzduiește una dintre cele mai vechi universități din lume. Împărțit în două de râul cu același nume, Parma este un oraș cu un farmec discret, care te invită să lași deoparte ghidurile turistice și să te pierzi pe străzile sale cochete, cu clădiri vechi și trecători dornici să te ghideze către cele mai frumoase zone ale vechilor cartiere. În a doua parte a zilei ne îndreptăm spre Milano, pentru o ultimă vizită în inima capitalei financiare, comerciale și industriale a Italiei.
Autocarul ne lasa in apropierea zidurilor Castelului Sforza, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Astazi, aici isi au sediul patru muzee: galeria de arta si muzeul de arte frumoase considerate principalele atractii, celelalte doua muzee fiind mai modeste, cuprinzand instrumente muzicale si exponate arheologice.
Ne indreptam la pas spre Piazza del Duomo, unde admirăm Domul din Milano. A fost și rămâne una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa. O adevărată paradă a modei și a frumuseții mediteraneene ni se dezvăluie. Italienii sunt frumoși, indiferent de vârstă. Îi admirăm cum circulă pe scutere, pe biciclete în timp ce ne răsfățăm cu un pic de shopping în Galeriile Vittorio Emmanuele.
Ne continuam traseul nostru pietonal pana la Piazza della Scala, de unde avem ocazia sa admiram frumoasa cladire a Operei. Inaugurata in 1778, cladirea si-a luat numele de la biserica aflata pe acel loc, desi mare parte din aspectul actual dateaza din 1946, cand a fost redeschisa, dupa ce suferise distrugeri mari in timpul razboiului.
Moment de răgaz (timp liber):
Arunca o privire in lojele teatrului si admira interiorul somptuos si candelabrele uriase. Ar trebui sa vizitezi Museo Teatrale alla Scalla, care este un colt al teatrului, ce contine amintiri din lumea operei, costume, portrete si jobenul lui Verdi.
Ne indreptam spre hotelul nostru din Varese.
Ziua 10. Milano –Veneţia- Padova
Astăzi Venetia este vedeta! Cu cele peste 150 de canale și 400 de poduri ale sale, cu palatele și piazzetele vechi de secole, cu gondolele care te fac să te simți ca într-o pictură, Veneția este fără nicio îndoială unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Construită de-a lungul lagunei venețiene de pe malul Mării Adriatice, pe aproape 120 de insule, în Veneția descoperim o atmosferă romantică ce ne poartă direct în secolul al XVIII-lea, când era printre cele mai rafinate orașe din Europa.
Străduțele și canalele sunt animate de veselia tipică a italienilor, iar noi ne îndreptăm spre Piața San Marco îmbarcându-ne într-o croazieră la bordul unui vaporetto care ne poarta lin până în centrul oraşului. Deși poate nu ai mai fost aici, suntem siguri că ai o senzație puternică de deja-vu. Imaginile cu Piața San Marco, “ cel mai frumos salon din Europa” după spusele lui Napoleon, sunt emblematice pentru Veneția, dar acum ai șansa să vezi și să simți energia incredibilă a acestui loc… muzică, porumbei, artă.
La câtiva pasi se află Palazzo Ducale sau Palatul Dogilor care a fost resedinţa, timp de apoape o mie de ani, nu numai a dogilor care au condus Venetia, a politiei secrete şi a Curtii de Justitie, dar şi a închisorilor municipale şi a multor instituţii administrative. Aflându-se pe lista celor mai frumoase cladiri gotice din lume palatul ne încântă cu arhitectura sa impresionantă care ne duce cu gândul la oamenii puternici care au condus, de aici, orașul. Privirile ne sunt atrase de Puntea Suspinelor care şi-a primit numele sugestiv de la poetul englez Lord Byron, care a ilustrat perfect proximitatea dintre lux și suferință. Puntea unește Palatul de închisoarea în care erau abandonați deținutii.
Trecem pe itinerariul nostru uimitor și Basilica San Marco, care a adăpostit timp de aproape o mie de ani mormantul Sfântului Marcu şi care a servit drept capelă particulară a dogilor, sprijin spiritual şi simbol fundamental al puterii, autorităţii şi continuităţii statului veneţian – cea ma longevivă republică din lume. Tot in Piata San Marco zarim silueta inalta si zvelta a Campanilei, cea mai inalta constructie din Venetia, cu cei 98.5 m, ofera cea mai incantatoare priveliste. Cand a fost construita in anul 912, avea trei scopuri diferite: sa fie pe post de clopotnita pentru basilica, sa fie punct de observatie pentru pentru portul situat mai jos si sa serveasca drept far pentru corabii.
Moment de răgaz (timp liber):
Emblema Veneției, în memoria colectivă dragi prieteni, nu este Palatul Dogilor, ci gondolierul cu bluzon în dungi alb-roșii sau albastre și pălăria neagră inconfundabilă care cu ambitusul lui Pavarotii cântă o serenadă celor doi pasageri îndrăgostiți din ambarcațiunea sa. Acum este ocazia să tocmim un gondolier și să navigăm alene pe canalele orașului, locul perfect să admirăm arhitectura inconfundabilă a clădirilor, palatelor, monumentelor şi podurilor vechi de secole, să simțim vibrația acestui oraș unic, romantic prin definiție.
Revenind la cele lumești, trecem de-a lungul Canale Grande. Este cel mai important canal al Veneției, cu o lungime de patru kilometri și admirăm împreună celebrul vaporetto “autobuzul din laguna “.
Pe lista noastră se mai află si Podul Rialto. Turistii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano, vestită pentru sticlarii care fac aici adevărate minuni. Plecăm după ce ne desfătăm privirile cu obiectele de artă și bijuteriile cu sticlă de Murano. Loc ideal pentru achiziționat primele suveniruri, desigur! Seara cazare în zona Padova.
Ziua 11. Padova – Ljubljana – Zagreb
Ne luăm la revedere de la Padova și de la Italia și ne îndreptăm spre Ljubljana. Pornim împreună să vedem cu ochii noștri cum se integrează istoria într-un prezent vibrant și viu, căci te uimește verdeața orașului, iar tihna acestei capitale europene te va cuprinde ca o poveste frumoasă. Destinația noastră este Castelul Ljubljana, care se înalță pe dealul din mijlocul capitalei slovene. Acesta datează din secolul al XV-lea și aspectul său impunător îi trădează rolul istoric de fortăreață, cazarmă și reședință regală. Verifică bateriile aparatului de fotografiat sau bazează-te pe camera telefonului, la alegere. Podul Triplu este unul dintre cele mai frumoase și cunoscute poduri din Ljubljana. Arhitectura sa specială reuneșete, de fapt, un grup de trei poduri care leagă orașul modern de centrul medieval. Zona este animată de baruri și restaurante, iar turiștii reușesc aici să facă fotografii demne de pus în ramă!
Moment de răgaz (timp liber):
Prânzul îl luăm împreună, după ce decidem că dieta poate să mai aștepte puțin. Preparatele tradiționale sunt parte din mândria locului, căci în Ljubljana vei mânca un strudel uimitor, vei gusta brânzeturi rafinate și îți vei stinge setea cu bere locală. Slovenii se laudă cu apicultura și au nenumărate soiuri de miere. Așa că dacă te gândești să aduci un suvenir pentru cei dragi, acum este momentul să te aprovizionezi cu miere parfumată.
Pornim apoi spre Zagreb. Situat în nordul Croatiei, acesta a rezistat eroic atacurilor turcesti (între secolele XIV și XVIII) dar și cutremurului devastator din 1880. Încercările trăite de-a lungul timpului se văd, azi, în Zagreb, în două moduri. Bisericile și mănăstirile arată credința puternică în Dumnezeu. Pe de altă parte, palatele, parcurile și aria comercială arată că în Zagreb oamenii știu să se bucură de viață! În vizita noastră, vedem ambele pespective: cea spirituală, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, care domină Piaţa Kaptol cu turnurile sale ce veghează orașul încă din secolul al XIII-lea, dar și partea modernă, vibrantă pe care o simți în Piaţa Centrală Zrinjevac – numită oficial Trg Nikole Šubića Zrinskog. Cazare in Zagreb.
Ziua 12. Zagreb – Belgrad
Dupa micul dejun ne îndreptăm spre Belgrad, unde incepem asediul prin Poarta Leopold, punctul de acces către centrul istoric. Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava. În jurul cetății, la distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Monumentul Recunoștinței Franceze și Turnul cu Ceas.
Ieșim din Kalemegdan şi ne îndreptam spre Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837. În apropiere se afla Palatul Prinţesei Ljubica. Ne continuăm traseul pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, admirăm clădirea Muzeului Naşional şi a Teatrului şi intrăm în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Câteva dintre localuri mai primesc și astăzi oaspeți, Dva Jelena, Zlatni Bokal și Tri Sesira. În cârciumi, notele muzicale readuc atmosfera de început de secol XX, cu chansonete sau folk și jazz autohton și clinchet de pahare, acompaniate de o animație veselă și voci petrecărețe.
Ne continuăm vizita cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. Ne indreptam spre hotelul nostru din Belgrad pentru cazare.
Moment de răgaz: (program optional)
Seara mai rămîne timp să ne înfruptăm din preparatele supra-calorice, dar extrem de gustoase ale bucătăriei sârbești, și să ciocnim paharele pline de sljivovica (slibovița), rakija (rachiu) sau varaintele sale mai fanteziste cu diverse arome precum cea de gutui, caise sau nuc. Ar fi păcat să nu gustăm din păcătoasa medovaca (băutura ursului), o variațiune a rachiului în care mierea este vedetă. Hai să ciocnim cupele, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată …)
Ziua 13 Belgrad – Bucureşti
După micul dejun, lasăm apoi în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat și plecăm spre România. Parcurgem drumul cu amintiri de neprețuit în minte și gata pentru a gusta din istoria altui tărâm misterios și captivant.
Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE
• transport cu autocar/minibus clasificat; exceptând ziua 7
• 12 nopți de cazare la hotel de 3*
• 12 mic dejun;
• însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
• 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
TRANSPORT
• Locuri preferentiale - 25€/ pers.
• Confirmare loc in autocar - 5€/pers.
• Extra bagaj - 25€/1 piesa de 20 kg
EXCURSII OPTIONALE:
• 1. Excursie Lacul Maggiore– 46 € /pers.
• 2. Excursie Lacul Como - 46 € /pers.
• 3. Excursie Portofino - 46 € /pers.
• 4. Excursie Cinque Terre - 46 € /pers.
• 5. Seara traditionala in Belgrad- 46 € /pers
NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale, pentru grup minim 30 de persoane;
• Vaporasul (14 € / pers.) si taxa de autocar (11 € / pers) la Venetia, ambele se incaseaza din agentie.
• Asigurare Covid (storno + medicala).
SUPLIMENTE & REDUCERI
• Supliment de single 325 €
• Reducere a 3-a persoană în cameră - 15 €.
• Reducere copil 6-12 ani - 25 €, pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulți
Gradul de realizarea a grupurilor este 95%. Tarifele sunt calculate pentru un Grup minim 35 pers. Pentru grupuri mai mici se aplica urmatoarele suplimente :
-16-24 pers - supliment 95€/pers
-25-34 pers- supliment 65 €/ pers
• transport cu autocar/minibus clasificat; exceptând ziua 7
• 12 nopți de cazare la hotel de 3*
• 12 mic dejun;
• însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
• 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
TRANSPORT
• Locuri preferentiale - 25€/ pers.
• Confirmare loc in autocar - 5€/pers.
• Extra bagaj - 25€/1 piesa de 20 kg
EXCURSII OPTIONALE:
• 1. Excursie Lacul Maggiore– 46 € /pers.
• 2. Excursie Lacul Como - 46 € /pers.
• 3. Excursie Portofino - 46 € /pers.
• 4. Excursie Cinque Terre - 46 € /pers.
• 5. Seara traditionala in Belgrad- 46 € /pers
NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale, pentru grup minim 30 de persoane;
• Vaporasul (14 € / pers.) si taxa de autocar (11 € / pers) la Venetia, ambele se incaseaza din agentie.
• Asigurare Covid (storno + medicala).
SUPLIMENTE & REDUCERI
• Supliment de single 325 €
• Reducere a 3-a persoană în cameră - 15 €.
• Reducere copil 6-12 ani - 25 €, pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulți
Gradul de realizarea a grupurilor este 95%. Tarifele sunt calculate pentru un Grup minim 35 pers. Pentru grupuri mai mici se aplica urmatoarele suplimente :
-16-24 pers - supliment 95€/pers
-25-34 pers- supliment 65 €/ pers
Oferta din categoria: