Last minute
Early Booking
Sejur
Cazare
Circuite
Croaziere
Agentii de turism
Bilete avion
Excursii de o zi
Pentru detalii sau rezervari directe:
Click pentru a vizualiza numerele de telefon | |
Alte oferte ale agentiei + |
Date contact agentie + |
Detalii agentie |
Este posibil ca agentia sa fie inchisa in week-end. Poti trimite un mesaj agentiei si un reprezentant al ei te va contacta cat mai curand posibil: |
SERBIA – un adevărat festin cultural / 5 zile
» Plecari: 14.Aug.2025, 05.Jun.2025, 17.Apr.2025
» Transport: cu Autocar » Durata: 5 zile |
» Pret: de la 209 EURO de persoana » Categorie cazare 2/3* |
» Traseu: Itinerariu: Drobeta Turnu Severin - Porţile de Fier - Cetatea Golubăț – Belgrad –Sremki Karlovci - Novisad –Serbia de Est : Manastirea Manasija, Pestera Resava, Casacada Lisine, Fortareata Smederevo
Ziua 1. București – Belgrad
Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 București – Piata Alba Iulia și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al fluviului, până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. Ajungem după-amiaza târziu în Belgrad, și ne rămâne timp să facem un scurt tur de oraș. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale, atracțiile pe care le vom vizita în următoarea zi. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.
Ziua 2. La pas prin Belgrad
Micul dejun ne pregătește pentru un tur intensiv al unui oraș care are multe de povestit. Asediul nostru începe prin Poarta Leopold, punctul de acces către centrul istoric. Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava. La distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Muzeul de Istorie Naturală, Monumentul Recunoștinței Franceze, Poarta Vidin și Turnul cu Ceas.
Lăsăm în urmă cetatea și facem o scurtă oprire la Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837 iar peste drum zărim şi Palatul Prinţesei Ljubica. Ne continuăm plimbarea pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele foarte en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, intrăm în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Câteva dintre localuri mai primesc și astăzi oaspeți, Dva Jelena, Zlatni Bokal și Tri Sesira. În cârciumi, notele muzicale readuc atmosfera de început de secol XX, cu chansonete sau folk și jazz autohton și clinchet de pahare, acompaniate de o animație veselă și voci petrecărețe.
Vizita noastră continuă cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. De aici, pornim spre Belgrad-ul nou ca să aflăm de ce mai dăinuie nostalgia epocii Josif Broz Tito.
Trecem peste Râul Sava și admiram fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist cunoscut și ca Palatul Federației, Turnul Genex și Centrul Sava. Intrăm în epoca Tito vizitând Mausoleul lui Tito în care este înmormantat şi care se află în Casa Florilor. Aici sunt expuse cadourile, obiectele personale dar si o colecție impresionantă de bastoane si decorații. E posibil să ai impresia că te-ai întors în timp, lipsește doar o fanfară militară, uniformele și steagurile cu secera și ciocanul.
Părăsim epoca Tito, pornind pe ulițele strâmte și strâmbe din Zemun, cândva un cartier mai rău famat care actualmente a prins culoare și curaj și își trăiește a doua tinerețe. Între noi fie vorba, aici se găsește cel mai bun street-food din Belgrad. Oprire obligatorie la Cetatea Zemun cu al său Turn Millenium… și moment pentru poze.
3. Voivodina - Sremski Karlovci – Novisad – Belgrad
Servim micul dejun. Urmează program liber pentru cei care doresc sa descopere pe cont propriu minunatul oraș de pe râul Sava, Belgrad, iar pentru cei care sunt dornici să extindă aventura pe meleagurile sârbești, propunem o excursie opțională spre nord, în provincia Voivodina. Șoseaua ne poartă prin peisaje rurale pline de farmec, trecând pe lângă muntele Fruska și pădurile Lyndon care ascund printre coroanele codrilor dese cele 16 mănăstiri ortodoxe ridicate aici în Evul Mediu. Ne oprim în pitorescul oraș Sremski Karlovci. Clădirile vechi baroce ne amintesc de turtele dulci de marțipan. Zăbovim cât să aflăm de istoria colorată și multi-culturală a locului şi trecem pragul Catedralei Ortodoxe Sf Nicolae.
Moment de răgaz (timp liber):
Este bucuria fiecărui călător să afle despre cultura și valorile locurilor vizitate. Și cum ai putea face mai bine acest lucru în Karlovci decât prin a gusta două dintre ˝celebritățile˝ localității: vinul Bermet și prăjiturile Kuglof. Povestea lor e mai lungă, dar îți dezvăluim doar faptul că ele sunt o moștenire lăsată de coloniștii germani din sec. XVIII. Vinul Bermet este mândria localnicilor, așa că, golim cupele până la fund. Nici că ne-ar fi greu s-o facem… Ocazie perfectă să ne cunoaștem mai bine, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. La urma-urmei, suntem camarazi de drum și nu-i exclus să mai fim și altădată …
Am ajuns și in Novisad, al doilea oraș ca mărime din Serbia. Păstrând tradiția încă din timpul guvernării austro-ungare, Novisad este astăzi un centru cultural înfloritor, cu o istorie legată de o pleiadă de intelectuali și artiști de notorietate din Serbia. Din Piața Libertății, punctul zero al orașului, putem face scurte incursiuni spre atracțiile principale: Palatul Episcopal Ortodox, Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe, Teatrul Național și Sinagoga, una dintre cele mai bine păstrate lăcașuri de cult de acest gen în Europa. Ne plimbăm la pas pe aleile pietonale și ne amestecăm în mulțimea de oameni, localnici sau călători care nu fac altceva decât să trăiască clipa.
Seara ne întoarcem în Belgrad cu amintiri frumoase din călătoria noastra prin Voivodina. La intoarcerea in Belgrad , va propunem o croaziera de 2 ore pe Dunare pana la confluenta cu raul Sava. ( program optional).
Ziua 4. Serbia de Est : Manastirea Manasija – Pestera Resava -Lisine- Smederevo
Dimineața, după micul dejun, avem timp liber in Belgrad sau va propunem o excursie optionala inedita in Serbia de est. Un peisaj de natura frumoasa, care a fost locul unei lungi istorii turbulente, astazi este regiunea satelor mici de munte, a credintelor si obieciurilor ciudate, a fanteziei si a traditiilor, a surselor de apa minerala sanatoasa, a cascadelor uimitoare si a delicioaselor specialitati locale. Ne vom incepe calatoria cu o vizita la Manastirea Manasija, construita ca o adevarata fortificatie militara, cu turnuri si ziduri, pentru a proteja Biserica Sfintei Treimi de otomani. A fost construita in timpul domniei despotului Stefan Lazarevici la inceputul secolului al XV-lea. Mozaicurile de pe podea si frescele de pe pereti, impreuna cu obiectele arhitecturale de la Manasija, reprezinta o adevarata raritate pentru arhitectura medievala sarba si pentru pictura sarba veche. Vom continua spre Pestera Resava, ale carei sali luxoase va vor lasa fara suflare. In aceasta minune a naturii, veti intalni forme magnifice de stalactite si stalagmite vechi de mii de ani. Pestera detine titlul de una dintre cele mai interesante pesteri din Serbia, iar frumusetea sa naturala este protejata prin lege de stat.
Moment de răgaz (timp liber):
Nici nu stim cand a venit ora pranzului... dar daca tot suntem in aceasta zona va recomandam sa serviti un pranz traditional sarbesc intr-o atmosfera unica, intr-un restaurant aflat chiar sub cascada. Traditia culinara sarbeasca a combinat trei tendinte: mediteraneana, austro-ungara si orientala. Meniul traditional include o abundenta de carne, lapte si legume. Sarbii nu servesc salata intr-un bol separat ca aperitiv.
Cel mai adesea, legumele cu frunze si fructele sunt consumate in aceiasi farfurie cu felul principal. Totul, de la cartofi copti la kaimak, poate servi ca aperitiv. Kaymak este un lapte fermentat de origine animala. Cel mai adesea se foloseste laptele de oaie sau de capra. Textura kaymak-ului seamana cu cea a samantanii groase, dar gustul este mai bogat. Pofta buna!
Urmatoarea atractie este frumoasa Cascada Lisine, situata intr-o zona montana verde. Va veti bucura de privelistea apei cristaline si de sunetul linistit al naturii. De aici ne indreptam spre fortareata Smederevo, care face parte dintr-un lant de asemenea constructii, care se intindea pana la Portile de Fer. A fost construita intre 1428-1430 de catre ultimul conducator medieval al Serbiei, despotul Djuradj Brankovic. Planul triunghiular al cetatii acopera o suprafata mai mare de 11 ha, la confluenta dintre Dunare si raul Jezava. Datorita acestei asezari ea a jucat un important rol religios si comercial in regiune impreuna cu fortaretele surori de la Novi Sad, Golubac, Lepinski Vir si Viminacium. Principalul lor rol era insa acela de a rezista inaintarii otomanilor spre Europa. Seara ne intoarcem la hotelul nostru din Belgrad pentru cazare.
Ziua 5. Belgrad – București
Dimineata, plecăm după micul dejun, spre țară cu o scurtă cu multe amintiri frumoase de pa teritoriul Serbiei. Ajungem seara în Bucuresti.
Servicii incluse:
PREŢUL INCLUDE:
• Transport cu autocar/minibus clasificat;
• 4 cazări hotel de 3*;
• 4 mic dejun;
• Însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
• 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
TRANSPORT :
• Locuri preferentiale - 25€/ pers.
• Confirmare loc in autocar - 5€/pers.
• Extra bagaj - 25€/1 piesa de 20 kg
EXCURSII OPTIONALE:
• 1. Excursie Voivodina – 40 €/ /pers
• 2. Excursie Serbia de Est – 52 €/ /pers.
• 3. Croaziera pe Dunare si Sava – 40 €/ /pers
NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale pentru grup minim 30 de persoane;
• Asigurare de calatorie (storno + medicala).
SUPLIMENTE &REDUCERI
• Supliment de single: 95 €
• Reducere a 3-a pers. in triplă: 15 €
• Copil 6-12 ani reducere 25 € în cameră dublă cu doi adulți.
• Pentru plecarea din 17.04* Paste se achita un supliment de 20 €.
Gradul de realizarea a grupurilor este 95%. Tarifele sunt calculate pentru un Grup minim 35 pers. Pentru grupuri mai mici se aplica urmatoarele suplimente :
-16-24 pers - supliment 30 €/pers
-25-34 pers- supliment 15 €/ pers
• Transport cu autocar/minibus clasificat;
• 4 cazări hotel de 3*;
• 4 mic dejun;
• Însoţitor din partea agenţiei pe traseu.
• 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg
TRANSPORT :
• Locuri preferentiale - 25€/ pers.
• Confirmare loc in autocar - 5€/pers.
• Extra bagaj - 25€/1 piesa de 20 kg
EXCURSII OPTIONALE:
• 1. Excursie Voivodina – 40 €/ /pers
• 2. Excursie Serbia de Est – 52 €/ /pers.
• 3. Croaziera pe Dunare si Sava – 40 €/ /pers
NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oras* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale pentru grup minim 30 de persoane;
• Asigurare de calatorie (storno + medicala).
SUPLIMENTE &REDUCERI
• Supliment de single: 95 €
• Reducere a 3-a pers. in triplă: 15 €
• Copil 6-12 ani reducere 25 € în cameră dublă cu doi adulți.
• Pentru plecarea din 17.04* Paste se achita un supliment de 20 €.
Gradul de realizarea a grupurilor este 95%. Tarifele sunt calculate pentru un Grup minim 35 pers. Pentru grupuri mai mici se aplica urmatoarele suplimente :
-16-24 pers - supliment 30 €/pers
-25-34 pers- supliment 15 €/ pers
Oferta din categoria: