29.10 Zbor din Bucuresti, INDIA - Triunghiul de Aur, Tigrii si Traditii 1599 euro / pers demipensiune, taxa aeroport +transfer

8 locuri - in momentul postarii ofertei. Vezi disponibilitatea

Servicii incluse

  • Bilet de avion Bucuresti – Delhi Bucuresti, via Doha, compania Qatar Airways
  • Taxele de aeroport, cu bagaj de mana de 8 kg + bagaj de cala 23 kg
  • Transferuri aeroport – hotel – aeroport
  • Transport cu autocar local modern, pe durata circuitului
  • Taxa de viza si procesare
  • 8 nopti cazare + 1 pachet wash&change la hoteluri de 4* astfel:
  • 2 nopti cazare in Delhi la Crowne Plaza Rohini 4*superior sau similar
  • 1 noapte cazare in Mandawa la hotel Vivaana Culture 4* sau similar
  • 2 nopti cazare in Jaipur la hotel KK Royal Convention Centre 4* sau similar
  • 2 nopti cazare in Ranthambhore la hotel Abhyaran Resort & Spa 4* sau similar
  • 1 noapte cazare in Agra la hotel Clarks Shiraz 5* sau similar
  • 1 pachet “wash & change” in Delhi la Crowne Plaza* sau similar
  • (NOTA: 1 camera disponibila la 4 persoane, pentru aprox 2 ore)
  • Mese incluse: 8 mic dejunuri, 8 cine si 2 pranzuri (bauturile nu sunt incluse)
  • Tururi de oras: Delhi, Mandawa, Jaipur si Agra
  • Bijuteriile Indiei: Regatul Tigrilor, Fatehpur Sikri, Taj Mahal si Agra Fort
  • Plimbare cu ricsa in Orasul Vechi in Delhi
  • Gamedrive Safari in Parcul National RANTHAMBORE (2 intrari)
  • Transfer cu jeep la Fortul Amber
  • Experienta Diwali! (lectie gastronomica, ceremonie hindusa, cina traditionala, muzica live, foc de artificii si mai multe surprize)
  • Biletele de intrare la obiectivele mentionate in program
  • Ghid local licentiat, vorbitor de limba engleza, de la sosire pana la plecare
  • Insotitor roman de grup
  • transferuri gratuite din SIBIU, FAGARAS, BRASOV, SINAIA, CAMPINA, PLOIESTI, TARGOVISTE, RM. VÂLCEA, PITESTI, CRAIOVA, BACAU, FOCSANI ,RM. SARAT, BUZAU, GALATI, BRAILA, TULCEA, CONSTANTA, MEDGIDIA, SLATINA

Servicii neincluse

  • Asigurare medicala cu protectie COVID (obligatorie) + storno
  • Taxele de oras, se achita individual la receptia hotelului
  • Bilete de intrare la obiectivele turistice, bauturi, mese optionale (altele decat cele mentionate la servicii incluse)
  • Excursiile optionale
  • Bacsisuri recomandate pentru ghidul local si soferi: 50 eur/ pers Note: bacsisurile se achita numerar direct insotitorului de grup la sosire, bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale
  • Bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program

Descriere oferta

29 Octombrie. BUCURESTI – DOHA

Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 08:00 pentru imbarcare pe zborul Companiei Qatar Airways QR220 cu destinatia Delhi, via Doha. Decolare la ora 10:00 si sosire in Doha la ora 15:30. Imbarcare pe zborul QR578 cu destinatia Delhi cu decolare la ora 20:00.



30 Octombrie. DOHA – DELHI

Sosire pe aeroportul din Delhi la ora 02:05. Namaste, India! Dupa indeplinirea formalitatilor vamale, transfer si cazare la Crowne Plaza Rohini 4*superior sau similar New Delhi. Mic dejun si timp liber pentru odihna. In a doua parte a zilei, vom face un tur in Vechiul Delhi si ghidul local ne va povesti despre istoria, cultura si traditiile Indiei. Vom vizita la Moscheea Jama Majid, una dintre cele mai mari si impresionante moschei din India. Apoi, vom admira Red Fort, fortareata inscrisa in Patrimoniul UNESCO. Constructia masiva din piatra de nisip rosie a fost ridicata de imparatul Shahjahan in secolul 16, pana la decaderea acestuia. In continuare, vom experimenta India autentica, plimbandu-ne cu ricsa in Chandni Chowk. Ne vom opri la un magazin de condimente, unde vom avea ocazia sa cumparam renumitul curry, dar si alte condimente si ceaiuri. In continuarea zilei, vom admira din autocar impunatoarele cladiri imperiale ridicate de catre englezi ca simbol al maretiei Imperiului Britanic, printre care se numara actualul Palat Prezidential – Rashtrapati Bhavan, resedinta oficiala a presedintelui Indiei. De asemenea, vom admira Poarta Indiei, cel mai mare monument memorial din India. Toate numele martirilor din Primul Razboi Mondial sunt inscriptionate pe impunatorul monument. Vom admira si Parlamentul, unde se afla resedinta si birourile prim-ministrului Indiei si vom vizita Mormantul lui Humayun, se afla in Patrimoniul Mondial UNESCO. Mausoleul a fost construit in secolul 16 la ordinule vaduvei lui Humayun, Haji Begum, si a fost primul mausoleu-gradina din subcontinentul indian. Maretul mausoleu prezinta caracteristici arhitecturale indiene si persane si a inspirat, mai tarziu, constructia Taj Mahal-ului. Transfer la hotel si timp liber la dispozitie. Servirea cinei. Cazare la Crowne Plaza Rohini 4*superior sau similar New Delhi.



31 Octombrie. DELHI - MANDAWA

Mic dejun. Astazi vom pleca spre Mandawa, insa inainte de a parasi Delhi, vom vizita Turnul Qutub Minar, sau “Turnul Victoriei”. Qutub Minar a fost construit in secolul 13 de catre musulmanii care cucerisera teritoriul, marcand schimbul de putere in tara. Desi conceptul arhitectural este pur islamic, turnul a fost construit de catre muncitori hindusi, iar astazi este cel mai inalt turn din India. Pornim spre Mandawa, oras micut din statul Rajasthan, faimos pentru forturile si vilele cu picturi complexe, numite haveli. Mandawa este un oras istoric reprezentativ pentru arta castei Rajput, ce descrie mituri din religia hindusa. Astazi, Mandawa este o adevarata galerie de arta in aer liber, fiind considerat unul dintre orasele cu cea mai bogata arta si cultura din India. Dupa check in, vom porni intr-un tur de oras in Mandawa, in care vom admira conacele impresionante, cu picturi murale colorate, realizate in secolele 18 si 19. Printre acestea, se numara Jhunjhunwala Haveli, o vila spectaculoasa, ce va incanta privirile iubitorilor de arta si arhitectura. Conacul expune arta traditionala din Rajasthan, decoratiunile acestuia infatisand viata proprietarilor de odinioara. Servirea cinei (bauturile nu sunt incluse). Cazare la hotel Vivaana Culture 4* sau similar Mandawa.



01 Noiembrie. MANDAWA – JAIPUR -> FESTIVALUL LUMINILOR: DIWALI!

Mic dejun. Astazi vom pleca spre Jaipur, capitala statului Rajasthan. Jaipur mai este cunoscut si ca “Orasul roz” – in 1876, majoritatea cladirilor au fost zugravite in roz, simbol al ospitalitatii, pentru a o intampina pe Regina Victoria a Marii Britanii. Astazi, Jaipur este recunoscut pentru pietele aglomerate, cladirile istorice, templele de o frumusete rara si palatele unice. Ajunsi la hotel, vom avea timp liber pentru odihna. In a doua parte a zilei, vom vizita Templul Birla, inchinat zeitei hinduse Laxmi, zeita bogatiei si a destinului si sotia lui Vishnu. Templul este o bijuterie arhitecturala moderna, construit din marmura alba sclipitoare, cu decoratiuni fine si delicate. Inconjurat de gradini luxuriante, templul capata o aura aproape ireala in lumina apusului, datorita albului imaculat. Transfer la hotel pentru cazare. Seara, ajungem la o familie locala pentru a ne bucura de traditiile si Festivalul Luminilor. Diwali, inseamna „sir de lampi” in limba sanscrita si simbolizeaza victoria binelui asupra raului. Este cea mai importanta si frumoasa sarbatoare din India, marcand inceputul noului an hindus. Aveti o sansa fabuloasa de a observa traditiile indiene si va veti alatura localnicilor, deoarece acestea marcheaza aceasta ocazie neobisnuita anuala. Localnicii isi decoreza casele cu lumini si lampi cu ulei, numite diyas, pentru ca spiritul zeitei bunastarii Lakshmi sa le aduca prosperitate anul viitor. Aici, vom participa la ceremonia puja si puteti crea decoratiuni Rangoli (modele colorate care se pun la intrarea in casa pentru a primi zeitatile si pentru a aduce noroc), vom afla despre istoria acestei sabatoari si vom asista la spectacolul de artificii. Intoarcere la hotel. Cazare la hotel KK Royal Convention Center 4* sau similar Jaipur.



02 Noiembrie. JAIPUR

Mic dejun. Astazi vom vizita spectaculosul Fort Amber, inconjurat de metereze fortificate si o priveliste spre Lacul Moat. Elemente arhitecturale hinduse si mogul se imbina armonios, rezultatul fiind acest fort impunator, cu carari pietruite, bastioane si multe, multe usi ce ne vor purta prin incaperi cu povesti nemuritoare. Pe drum, vom admira “Palatul Vanturilor”, construit in 1799 cu o fatada unica, decorata cu 953 de ferestre, dintre cele mai uimitoare gradini si curti decorate cu fresce colorate si oglinzi. Vom vizita Palatul Orasului, fosta resedinta a familiei regale din Jaipur, un complex unic si fascinant de mai multe palate, pavilioane, muzee, ateliere si temple. Ultima oprire, vom vizita in Observatorul Astronomic Regal, Jantar Mantar, unul dintre cele mai bine conservate observatoare astronomice din lume. Construit in secolul 18, acesta detine cel mai mare cadran solar de piatra din lume si insumeaza un total de 20 de instrumente fixe, concepute pentru scopuri diferite. Servirea cinei (bauturile nu sunt incluse). Cazare la hotel KK Royal Convention Center 4* sau similar Jaipur. Optional: Plimbare dis de dimineata cu balonul cu aer cald deasupra orasului Jaipur. Vom avea ocazia sa vedem “Orasul Roz” dintr-o cu totul alta perspectiva si vom fi fermecati de frumusetea ce se asterne la picioarele noastre: palate din basme indiene, forturi spectaculoase, temple hinduse si sate traditionale, toate intr-o priveliste ireala, la rasaritul soarelui. (Aproximativ 230 usd/persoana)



03 Noiembrie. JAIPUR – PARCUL NATIONAL RANTHAMBORE

Mic dejun. Astazi ne vom indrepta spre Parcul National Ranthambore, unul dintre cele mai mari parcuri nationale din nordul Indiei. Descoperiti fauna salbatica fascinanta din parcul national care a fost candva terenul de vanatoare privat al Maharajahului din Jaipur. Numele isi are origine de la fortul Ranthambore, aflat candva in jungla si a devenit zona protejata a Proiectului Tigru in anul 1972. Locul este o atractie turistica majora datorita animalelor salbatice. Parcul este recunoscut pentru populatia de aproximativ 80 tigri bengalezi. In afara de tigri, se pot vedea specii precum maimute, caprioare, antilope Nilgai (cea mai mare specie de antilopa din Asia), cerbi sau diferite pasari. Transfer la hotel pentru servirea pranzului cinei (bauturile nu sunt incluse). Timp liber la dispozitie pentru relaxare. Servirea cinei (bauturile nu sunt incluse). Cazare la hotel Abhyaran Resort & Spa 4* sau similar Ranthambore.



04 Noiembrie. PARCUL NATIONAL RANTHAMBORE

Mic dejun. Dimineata vom observa la game-drive safari in Parcul National Ranthambore. Cu putin noroc, vom avea si noi sansa sa admiram aceste feline solemne si puternice in mediul lor natural, dar si alte animale precum caprioare, sacali aurii, macaci, leoparzi, dar si peste 300 de specii de pasari precum ciocanitori, pauni, prepelite sau potarnichi. In total, Parcul Ranthambore se mandreste cu 40 de specii de mamifere, 35 de specii de reptile si 320 de specii de pasari. O alta atractie a locului este existenta uriasului arbore banyan – al doilea ca marime din India. Transfer la hotel pentru servirea pranzului (bauturile nu sunt incluse). Ne intoarcem la game-safari in Parcul National Ranthambore si putem observa turme de mistreti, cerbi , antilope nilgai, hienele, lupi, vulpi, manguste, sacali si vom putea admira crocodilii lenesi care stau pe mal la soare. Seara, vom fi transferati inapoi la hotel. Servirea cinei (bauturile nu sunt incluse). Cazare la hotel Abhyaran Resort & Spa 4* sau similar Ranthambore.



05 Noiembrie. RANTHAMBORE – FATEHPUR SIKRI – AGRA

Mic dejun. Astazi vom porni spre pustiul oras Fatehpur Sikri, cunoscut ca “Orasul Victoriei”. Orasul spectaculos, din gresie rosie, a fost construit in secolul 16 a Imparatului Akbar. Din pacate, a fost abandonat la scurt timp, din cauza secetei. In prezent, Fatehpur Sikri se afla in Patrimoniul UNESCO si include palate, pavilioane si moschei aflate in conditie perfecta, chiar si dupa 300 de ani de la constructie. Acum este un loc extraordinar pentru a va plimba printre cladirile sale in stare aproape perfecta. Continuam spre Agra, candva capitala Imperiului Mogul si exemplu perfect de arhitectura si arta care au prosperat in perioada acestei dinastii. Istoria spune ca Agra era un oras adeseori jefuit, inainte ca sultanul Sikandar Lodi sa mute capitala aici. In prezent, in Agra inca mai locuiesc urmasi ai muncitorilor adusi de Shah Jahan pentru a construi Taj Mahal-ul, acestia folosind aceleasi tehnici ca si predecesorii lor pentru a crea piese de colectie din marmura alba. Servirea cinei (bauturile nu sunt incluse). Cazare la hotel Clarks Shiraz 5* sau similar Agra.



06 Noiembrie. AGRA – TAJ MAHAL – DELHI

Mic dejun. Vom vizita cel mai renumit obiectiv turistic din India, Taj Mahal – monument al iubirii, perfectiune arhitecturala si delicatete desavarsita. Taj Mahal-ul iti taie respiratia de la prima vedere prin aura diafana si sclipirile gratioase ale marmurei albe. Emblema Indiei si una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, monumentul a fost construit de Imparatul Mogul Shah Jahan, in memoria sotiei sale, Mumtaz Mahal, care a murit dupa nasterea celui de-al 14-lea copil. La constructia inceputa in anul 1631 si care a durat 22 de ani, s-au folosit peste 20.000 de muncitori si materiale care au fost aduse din intreaga Indiei si din alte zone ale Asiei cu ajutorul a 1000 de elefanti. Taj Mahal este, de fapt, povestea a suferintei profunde si simbolul al iubirii eterne. Vom continua cu vizita la Fortul Agra, ridicat in secolul 16 de catre imparatul Akbar. Inconjurat de un sant cu apa, acest oras dramatic a servit ca resedinta pentru 3 imparati: Akbar, Shah Jahan si Aurangzeb, fiecare dintre ei aducand contributii notabile constructiilor. Vom putea admira palate de poveste, 2 moschei si sali de audiente, alei inguste si turnuri marete, toate acestea prezentand un melanj arhitectural de elemente persane si hinduse. Transfer la Crowne Plaza 4* sau similar Delhi, pentru servirea cinei (bauturile nu sunt incluse) si serviciu “wash and change” (1 camera disponibila la 4 persoane pentru aproximativ 2 ore). Transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul companiei Qatar Airways cu destinatia Doha.



07 Noiembrie. DELHI – DOHA – BUCURESTI

Decolare la ora 03:40 cu zborul QR579 si sosire la Doha la ora 05:40. Decolare cu zborul QR221, destinatia Bucuresti, la ora 09:10. Sosire pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 13:20.



PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.

PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare.

Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.

Nota: Taxele de aeroport incluse in tarif sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Martie 2024. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


NOTA :
TARIFELE SUNT DINAMICE SI SE POT MODIFICA, OFERTA ESTE VALABILA IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE LA TRANSPORT CAT SI LA UNITATE DE CAZARE

Preturile sunt valabile in momentul editarii / postarii acestor oferte, pentru loc in dubla/minim 2 platitori. Locurile sunt in limita disponibilitatii, motiv pentru care va rugam sa ne contactati pentru reconfirmarea tarifelor si / sau a locurilor disponibile
Pentru tarifele de camera single, tripla, reduceri copii va rugam sa contactati agentia.
Va rugam sa verificati tarifele actualizate, disponibilitatile, continutul ofertelor, pozele unitatilor de cazare si site-urile hotelurilor cu agentul de turism. Descrierile si pozele unitatilor de cazare au caracter informativ. Fotografiile prezentate pe site sunt generice si nu pot fi considerata contractuale. Intotdeauna vor avea prioritate informatiile primite in agentie.

In cazul unor promotii early booking, oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, oferte last minute, vacanta in rate, Agentia aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, Agentia poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil

Oferta actualizata in data de: 04.09.2024

Agentia de turism Boreal Tours

Telefon: 07xx xxx xxx

Telefon Fix: 02xx xxx xxx

Adresa: Str. Sg Lazar Gafton nr 1 [...]

Email: oferte@b [...]

Website: http://w [...]

Arata datele de contact

Detalii & rezervare

  • Durata: 10 zile
  • Destinatia: Asia / India
  • Data plecarii: 29.10.2024
  • Transport: Avion din Bucuresti
  • Masa: Demipensiune
  • Locuri disponibile: 8 (in momentul postarii ofertei)
  • 1800 Euro
  • 1599 Euro /persoana