10 locuri - in momentul postarii ofertei. Vezi disponibilitatea
Descriere
Pelerinajele sunt adevărate călătorii pentru suflet. Simţim, iar asta ne defineşte ca oameni. Invăţăm, iar acest lucru ne ajută să urcăm treaptă cu treaptă către autocunoaştere. Cultura religioasă este un stâlp puternic al societăţii. Istoria şi valorile religiilor lumii s-au fundamentat acum mii de ani, dar au valenţe puternice şi în zilele noastre. Un pelerinaj te poate ajuta să înțelegi anumite lucuri care până acum îți erau străine sau chiar să ai o altă concepţie despre viaţă.
Itinerariu
Ziua 1 - București – Edirne - Canakkale
Plecare la ora 6.30 dimineața din Bucuresti – Piata Alba Iulia. Tranzitam Bulgaria pe traseul Ruse – Veliko Tarnovo – Capitan Andreevo. Intram in Turcia prin punctul de frontiera Kapikule. Pentru că drumul nostru trece prin Edirne, vechiul Adrianopole, hai să profităm de aceasta ocazie și să admirăm Moscheea Selimiye, cu ale sale minarete demne de Cartea Recordurilor (înalte de 80 m). Ridicată la comanda lui Selim II și inaugurată în 1575, moscheea este considerat unul dintre cele mai impunătoare edificii religioase din întreaga Turcie. Traversam Stramtoarea Dardanele si ajungem spre seara in Canakkale. Cazare la hotel in Canakkale.
Ziua 2 - Canakkale – Pergam – Smyrna (Izmir) – Kusadasi
Dupa micul dejun ne îndreptăm spre Pergam, începând, treptat, să interacționăm cu locurile prin care au trecut Fecioara Maria, Sf. Apostol Pavel, Sf. Apostol Ioan, Sf. Apostol Luca, lăsându-și amprenta fiecare în felul lui. Odată ajunși la Pergam, cunoscut drept un „oraș al tămăduirii”, încă din antichitate, vom vizita locul unde se află un vestit altar al lui Zeus – “Știu unde locuiești: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei” (Apocalipsa 2:12-17), un templu închinat zeiței Atena, o bibliotecă antică ce rivaliza cu Biblioteca din Alexandria, iar în sudul orașului, celebrul centru de tratamente și cură termală dedicat zeului medicinii, Asclepius. Ne continuăm drumul spre cea de-a doua Biserică din cele șapte, care se află la Smyrna – Izmirul de astăzi (Smirna înseamnă “miros plăcut” sau “jertfă plăcută”, aluzie la miile de martiri pe care Biserica i-a avut în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor). Despre biserica din Smirna nu se știe aproape nimic, în Biblie nu mai este amintită în altă parte. Biserica din Smirna este una din cele 2 biserici cărora Iisus nu le adresează nicio mustrare. Mesajul pentru Biserica din Smirna este unul de încurajare “Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” (Apocalipsa 2: 8-11). Ne vom continua traseul spre Selcuk. Seara ajungem in Kusadasi. Cazare și cină la hotel în Kusadasi.
Mese
Mic dejun si cina
Ziua 3 - Kusadasi – Efes – Casa Fecioarei Maria - Selcuk
Mic dejun. La aproximativ 20 km de Kusadasi se găsesc ruinele orașului antic Efes („Poarta Asiei!”, patria filosofului Heraclit, fondat în sec XI î.e.n de către Ionieni, cu urme majore ale prezenței Apostolilor Ioan și Pavel) și ale Templului zeitei Artemis (una dintre cele 7 minuni ale lumii antice). Aici se găsește prima din cele șapte Biserici ale Apocalipsei, fondată în anul 54 e.n de către Apostolul Pavel – locul unde s-a ținut cel de-al III-lea Sinod Ecumenic, anul 431 d Hr. Se pot vizita ruinele acestei biserici, dar și vestigiile antice ale cetății: Biblioteca lui Celsius, Templele lui Adrian și Domitian, amfiteatre, camerele consiliului, gimnaziul, terme, Marele Teatru (cu o capacitate de 25.000 de locuri). În Efes vom merge efectiv pe urmele Maicii Domnului și ale Apostolilor Ioan și Pavel care au trăit aici în anii de după Învierea Domnului, încreștinând zeci de mii de păgâni. Evanghelia a pătruns în Efes în jurul anului 52 D.C., în timpul celei de-a doua călătorii misionare a lui Pavel, când acesta se reîntorcea la Ierusalim. Pavel a revenit apoi în Efes, unde a lucrat 2 sau 3 ani. Biserica din Efes trăia și lupta în mijlocul unei societăți păgâne, vrăjmașe. Pericolul cel mare venea însă de la falșii apostoli. “Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți să suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși” (Apocalipsa 2: 1-7). Casa Fecioarei Maria este chiar deasupra, în vârful Muntelui Privighetorilor. O căsuță unde s-a retras îndurerata mamă a Mântuitorului, adusă cu sine de Apostolul Ioan după prigoana din Ierusalim. Aleea ce trece pe dedesubtul bisericii, sprijinită de un zid înalt ce susține pământul bisericii, e acoperit cu hârtiuțe albe ce reprezintă dorințele oamenilor ce au trecut pe aici. După prânz se vizitează Basilica Apostolului Ioan, uriașa catedrala refăcută de împărații Constantin și Elena unde se păstrează intact mormântul Sf. Apostolului Ioan Teologul. După aceea ne vom întoarce în Kusadasi pentru cazare și cină.
Mese
Mic dejun si cina
Ziua 4 - Kusadasi – Hierapolis – Pamukkale
După micul dejun vom porni spre Pamukkale unde se vizitează Necropola și Cetatea Hierapolis unde vom merge la biserica ridicată pe locul martiriului Sf. Filip. Continuăm cu terasele de calcar de la Pamukkale – relief unic în lume. Ca urmare a numeroaselor mișcări tectonice, în timp, natura a creat la Pamukkale o panoramă fascinantă, care dezvăluie și vestitele băi de calcar. Calcarul a fost modelat de cutremurele care s-au produs aici și s-a stratificat, astfel încât s-au creat un fel de trepte. Ulterior, apa care s-a scurs pe aceste trepte a săpat în calcar formând mici cratere umplute cu apă termală. Cazare și cină la hotel în Pamukkale.
Mese
Mic dejun si cina
Ziua 5 - Pamukkale – Konya - Nevsehir
Mic dejun. Azi ne vom deplasa catre zona centrala a Turciei – Cappadocia urmand traseul Pamukkale – Konya – Aksaray – Nevsehir. Cappadocia este locul unde au trăit unii dintre cei mai importanți preoți și teologi ai bisericii creștine: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostomul) sau Sf. Grigorie de Nazianz (Teologul), numiți și Sfinții Trei Ierarhi. Datorită izolării sale, Cappadocia a fost vreme îndelungată loc de refugiu pentru creștinii persecutați de legiunile romane, iar între secolele X și XV, a devenit loc de pusnicie pentru mulți monahi. Așa au luat naștere peste 3000 de biserici săpate în spectaculoasele formațiuni, rezultate ca urmare a unor erupții vulcanice. Cazare și cină la hotel in zona Nevsehir.
Mese
Mic dejun si cina
Ziua 6 - Goreme – Kaymakli - Uchisar
Dupa micul dejun suntem nerbadatori sa pornim la drum si ajungem in Satul Göreme care a fost votat drept unul dintre cele mai frumoase așezări rurale din lume de către câteva reviste de călătorie. Chiar la marginea satului se află un sit din patrimoniul UNESCO, Muzeul în aer liber din Göreme. Aici se ascunde în roca vulcanică un întreg complex monahal cu biserici rupestre și chilii ale călugărilor proto-creștini. Pereții așezămintelor adăpostesc fresce fabuloase în stil bizantin. Complexul datează din secolele X-XII, când Cappadocia era un important centru religios bizantin. Aici vom admira pe rând: Capela Mărului cu fresca Înălțării Domnului deasupra intrării; Capela Sf. Barbara cu pereții interiori de un roșu-ocru, Biserica Șarpelui cu frescele reprezentându-i pe Sf. Gheorghe și Sf.Onufrei, uimitoarele și superb restauratele fresce ale Bisericii Întunecate și întortocheata Biserică Tokali, cu a sa boltă acoperită complet de scene biblice. Primii oameni care au început să sape adăposturile subterane din regiune au fost hitiții, în epoca bronzului. Orașele subterane din Cappadocia și-au atins apogeul în epoca bizantină, secolele VI - VII, când creștinii din regiune au fost nevoiți să se ascundă în subteran perioade lungi de timp pentru a scăpa de arabi și invadatorii persani. Orașul subteran Kaymaklı este cel mai mare exemplu de acest fel din Cappadocia, cu un labirint de camere conectate prin tuneluri, care se întind pe opt niveluri. Ultima ultima redută pentru această zi este Uçhisar, cu fortăreața sa dăltuită în stânca masivă ce domină dealurile dimprejur și Valea Porumbeilor. Fortăreața era folosită drept refugiu de către protocreștini în perioada romană și bizantină. Seara ne intoarcem in Nevsehir pentru cina si cazare la acelasi hotel.
Mese
Mic dejun si cina
Ziua 7 - Nevsehir – Ankara – Istanbul
Dupa micul dejun vom porni catre Ankara, capitala Turciei. Fosta cetate Ancyra, creștinată de Sfântul Apostol Pavel, ne încântă cu monumente din epoca romană precum Coloana lui Iulian, ruinele Termelor Romane și Templul lui Augustus. Vizitam Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, părintelele fondator al Turciei moderne, care la începutul secolului XX, a dispus mutarea centrului guvernamental și administrativ al țării în Ankara. Seara ajungem in Istanbul. Cazare la hotel in Istambul.
Mese
Mic dejun
Ziua 8 - Istanbul – Palatul Topkapi, Catedrala Sf Sofia, Moscheea Albastră
Dupa micul dejun vom porni într-un tur pietonal în cadrul căruia vom vizita cele mai importante obiective laice din Istanbul. Prima oprire va fi la Palatul Topkapi, fosta reședință a sultanilor otomani, astăzi muzeu care adăposteşte exponate unice: sabia Psalmistului David, toiagul lui Moise, o parte a capului şi mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, turbanul lui Iosif și cel al lui Avraam, sabia Sfântului Ştefan cel Mare. La doar cateva minute de mers, ajungem la Catedrala Sfânta Sofia (Biserica Sfintei Înțelepciuni) fosta Catedrală a Patriarhiei din Constantinopol, apoi moschee, astăzi fiind muzeu. Prima biserică a fost construită în anul 325 de către Constantin cel Mare iar ultima ceremonie creștină a fost ținută în data de 29 mai 1453. În complexul muzeal se află și mormintele sultanilor Mehmet III, Selim II, Murat III, Ibrahim I și Mustafa I. Nu poți spune că ai fost în Istanbul dacă nu ai vizitat Moscheea Albastră, probabil și cel mai fotogenic edificiu din Turcia. Monument și loc de rugăciune deopotrivă, Moscheea și-a câștigat renumele după mozaicul superb, predominant albastru, fiind considerat un simbol al Turciei. Domurile sale în cascadă și cele 6 minarete zvelte îl fac unic în toată lumea Islamică. La câteva minute de mers descoperim Hipodromul, construit de împărații bizantini pentru a se distra și a distra poporul. De văzut Obeliscul Egiptean, Fântâna lui Wilhelm II, Coloana Șerpuită și Coloana lui Constantin Porfirogenetul.. Seara ne prinde pe mare, în Strâmtoarea Bosfor, fiind pasageri pe un vas de croazieră. (program opțional - BOSFOR BY NIGHT, masă inclusă). Ai ocazia să admiri impunătoarele palate și moschei din Sultanahmet, frumoasele clădiri de pe cele două maluri și raidul de bărci de pescari care ies în larg spre Marea Marmara pentru alte capturi îmbelșugate. Ne întoarcem la hotel. Cazare în Istanbul.
Mese
Mic dejun
Ziua 9 - Istanbul – Biserica Româneasca , Patriarhia Ecumenică
Mic dejun. Incepem ziua cu vizita la Biserica Românească din Istanbul cu hramul Sfânta Muceniţă Paraschevi. Continuăm cu vizită la Patriarhia Ecumenică. Lasăm în urmă orașul care se întinde pe 2 continente și ne îndreptăm spre tară. Se tranzitează teritoriul Bulgariei. Sosire în Bucureşti în funcţie de trafic şi formalităţile vamale
Mese
Mic dejun
Oferta actualizata in data de: 10.01.2025
Telefon: 07xx xxx xxx
Adresa: Bd Victoriei, nr 29 [...]
Email: rezervar [...]
Website: WWW.TRAM [...]
Detalii & rezervare